Se afișează postările cu eticheta energie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta energie. Afișați toate postările

24 mai 2013

programul "miscare constienta" la open heart




Toata lumea isi doreste sa aiba mai multa energie. Multi se simt epuizati, lipsiti de motivație, au o capacitate de concentrare scazuta sau au dificultăţi în luarea deciziilor şi în îndeplinirea sarcinilor. Uneori simt că nu mai au energie nici măcar să se dea jos din pat dimineața, iar somnolența persistă pe perioade mai lungi ale zilei.

De exemplu, in Marea Britanie statisticile arata ca 1 din 10 oameni sufera de oboseala si lipsa de energie la orice ora din zi si nici la noi in tara sunt convinsa ca lucrurile nu stau mai bine, poate chiar mai rau.

Chiar daca nu va incadrati in descrierea de mai sus, cu siguranta va doriti mai multa energie. Pentru ca, fie ca ati constientizat sau nu, undeva stiti ca de masura in care sunteti incarcati cu energie tine rezolvarea problemelor voastre, puterea voastra, echilibrul vostru emotional, atractivitatea si farmecul personal, prosperitatea, capacitatea de a darui iubire sau de a fi liber.

Unde iti indrepti atentia, acolo curge energia...De multe ori, pe parcursul unei zile, energia noastra se pierde din cauza faptului ca atentia ne este furata de exterior sau de propriile noastre ganduri, proiectandu-ne in trecut sau in viitor, iar noi nu avem obisnuinta de a observa lucrul acesta si a-l remedia, aducandu-ne atentia la propriul corp, la propriile senzatii si trairi.

Aceasta obisnuinta se poate forma, corpul si intreaga noastra fiinta pot fi "educate", invatate sa fie in momentul prezent, sa fie in flow, facand astfel ca toate actiunile noastre sa curga, urmand un flux energetic puternic, neintrerupt de blocaje cum ar fi ganduri, frici sau alte trairi emotionale negative (aceste ganduri si trairi emotionale negative se pot chiar materializa in exterior in evenimente, persoane sau factori obiectivi ce ne vor bloca sau ingreuna actiunile). Pe masura ce exersam printr-o practica regulata starea corpului, mintii si inimii prezenta si deschisa, acesta stare de deschidere si prezenta va tinde sa devina permanenta in viata noastra, aducand implinirea viselor si idealurilor noastre.

De aceea, va invit intr-o calatorie constienta spre propriul vostru corp, fizic, emotional, energetic, spiritual, propria voastra resursa de vitalitate, energie, bucurie, pofta de viata.
Si nimic nu poate trezi atat de bine corpurile noastre ca muzica, dansul, miscarea constienta, atentia orientata spre propriile senzatii si trairi, conexiunea deschisa cu ceilalti, atingerea, jocul si bucuria.

Toate acestea le puteti gasi in programul "Miscare Constienta", program care  functioneaza la Centrul Holistic Open Heart din ianuarie 2013. In plus, l-am dezvoltat astfel incat sa cuprinda si lucruri noi si extrem de utile pentru starea noastra energetica, pentru starea de constienta, de traire in Aici si Acum.

Programul "Miscare Constienta" consta in intalniri saptamanale de 2 ore de meditatie in miscare, meditatii active Osho, exercitii si jocuri de trezire, curatare, energizare, constientizare corporala, urmate de impartasire si comuniune.
In plus, va cuprinde si workshopuri de o jumatate de zi (weekend) in care vom explora diverse teme: Control si Abandon, starea  arhetipala de copil, Umbra, Masculin - Feminin, senzualitatea, cele 4 elemente arhetipale (Apa, Aer, Foc, Pamant), Spatiul Inimii etc.

Intalnirile saptamanale au loc in fiecare marti, orele 17-19, la Centrul Holistic Open Heart din Pitesti, str. Alunului, nr. 13. Workshopurile vor fi anuntate la momentul respectiv.

Detalii la: Lucia Neagoe - tel: 0745065651; email: lucianeagoe@yahoo.com
                 Laura Ionita - tel: 0753649040; email: lasmarandei@hotmail.com

Locurile sunt limitate. Pentru a va asigura locul, va rog sa confirmati prezenta printr-un email.

03 decembrie 2012

meditatia pentru telespectatori


   Meditatia  te aduce in centrul tau. Iar centru tau nu este doar centrul tau, ci este centrul intregii existente.(Osho).
    Un filmulet despre meditatie, Clubul Hazard, detasare, acceptare ....sau nu. Atat cat poate fi transmis printr-o emisiune TV.


19 septembrie 2012

ce mi-a soptit un inger al iubirii



     Iata ce mi-a soptit un inger al iubirii cu care m-am intretinut zilele trecute:
    - Ca indragostitii se afla intr-un fel de balon creat de ingeri si stau acolo indiferent de distanta fizica care ii separa. Acolo stau pentru o perioada determinata, ca intr-un "creuzet al dragostei", unde sunt supusi unor energii intense, pe care ei le resimt sub forma unor senzatii placute in tot corpul, chiar si atunci cand nu sunt unul langa altul. Cei doi sunt impreuna la un fel de "terapie intensiva", de unde ies transformati, imbaiati in iubire, transfigurati, poleiti cu energie divina pe care o raspandesc apoi peste tot in jurul lor;
    - Indragosteala nu se datoreaza polarizarii (dovada ca nu ne indragostim de orice barbat/femeie cu care avem o polarizare puternica), dar ea este un mecanism foarte important in tot acest proces energetic de transformare;
    - Nu poti fi decat intr-o astfel de bula, nu in mai multe simultan. De aceea, poti iubi mai multe persoane, dar nu poti fi indragostit decat de una singura.
    - Poti iubi o persoana si dupa ce a trecut perioada de "terapie intensiva". Atunci este examenul, cei doi sunt evaluati pentru a vedea cum pun in practica ceea ce au trait si experimentat, de data asta in afara "balonului".
            Daca ceea ce se intampla intre doi indragostiti arata cam ca in poza de mai sus, vazuti din afara ei arata asa:


Frumos, nu?


16 septembrie 2012

mama pamant si tatal ceresc



     Femeia se impartaseste din energiile iubirii, conexiunii intre oameni si intre toate formele de viata, pe orizontala. Femininul este profund, adanc, tacut, lunar, umed, moale, intunecos....ca si vaginul unei femei. Acolo este iubire, fertilitate, viata....energiile Mamei Pamant.
       Barbatul aspira catre inalt, catre varfuri solitare unde el poate gasi pacea si libertatea. Masculinul este despre succes, excelenta, este solar, expansiv, ferm si vertical....ca si penisul unui barbat. El exprima energiile Tatalui Ceresc.
         Impreuna creeaza crucea existentei noastre, in acest dans al femininului si masculinului din fiecare dintre noi.




10 septembrie 2012

man is peace, woman is love

PEACE and LOVE!


 In profunzimile lor spirituale, barbatul este Pace, iar femeia este Iubire.    
     
Cum il traieste un barbat pe Dumnezeu? Ca stare de Pace, Claritate si Luciditate. El cauta realitatea ultima, Vidul, Nimicul. Constiinta pura. Creatorul.

Cum il traieste o femeie pe Dumnezeu? Ca stare de Iubire, Deschidere si Conexiune. Ea cauta realitatea ultima, Intregul, Totul. Energia pura. Creatia.

Cand un barbat si o femeie fac dragoste, cele doua universuri de unesc. Pacea cu Iubirea, Nimicul cu Totul, Constiinta cu Energia, Creatorul cu Creatia.
Din punct de vedere biologic, barbatul este foarte focalizat pe scopul sau, acela de a penetra mistreriosul univers feminin si a-si raspandi in el semintele creatiei, prin ejaculare. Acest scop si-l doreste cu ardoare si va face tot posibilul sa-l obtina cat mai repede, va angaja toata concentrarea, forta si determinarea de care este capabil.
Starea pe care o obtine dupa, este una de pace, liniste, descarcare de tensiuni. De vid. Telul a fost atins. Universul feminin a primit, plin de iubire, intentia sa creatoare. Barbatul a devenit un Creator.
 Aceasta stare va rodi apoi si in viata sa, oferindu-i relaxare, detasare, incredere, claritate, concentrare, precum si o capacitate crescuta de a crea si de a materializa lucruri in viata sa, de a-si indeplini misiunea sacra pe care a ales-o in aceasta viata. Nu intamplator se spune ca “In spatele unui barbat puternic, se afla o femeie la fel de puternica.” Da, o femeie puternica, dar o femeie puternica in iubirea sa. Cu cat iubirea femeii este mai puternica, cu atat barbatul va reusi sa-si manifeste mai plenar potentialul sau si sa dea lumii roadele creatiei sale. Un barbat puternic este un barbat iubit de femeia lui. 
Atunci cand face dragoste, o femeie este toata o explozie de energie...o curgere tumultoasa de senzatii....uitand de ea, pierzandu-se...in atingeri, sunete, imagini, mirosuri, gusturi, emotii, lacrimi, tipete, soapte, ras, plans, tremuraturi si zvarcoliri. Este energie, este manifestare plina de pasiune si stralucire. Este insasi viata, materia prima moale, fluida, care nu isi doreste altceva decat sa fie penetrata de constiinta masculina si sa i se dea o forma....sa fie deschisa, modelata, semanata ca un pamant roditor si inaltata la cer.
 Acest lucru o va face pe femeie ca in final sa se simta implinita. Daca la sfarsitul actului amoros, barbatul se simte gol, in vid, pace si claritate, femeia se simte plina, in iubire, desfatare si energie.
 Starea aceasta de va prelungi in viata femeii intr-o mai mare deschidere si iubire catre tot ce exista in jurul ei, facand-o sa-si exprime propria frumusete si energie in lume fara teama, hranind tot ce o inconjoara cu aceasta frumusete si iubire. Frumusetea este o energie divina. Frumosul, alaturi de Bine si Adevar, reprezinta una din valorile fundamentale ale omenirii, tocmai din acest motiv, ca este un tip de energie divina care sustine viata pe acest pamant. Toate femeile dupa ce fac dragoste sunt mult mai frumoase, pentru ca ele se conecteaza in mod automat la acest tip de energie, il iau si il aduc in lume cu generozitate.
 Bineinteles ca fiecare dintre noi, fie ca suntem barbati, fie ca suntem femei, avem si o parte masculina si una feminina. De aceea, chiar daca avem un partener sau nu, sau atunci cand facem dragoste, noi putem sa manifestam si energia sexului opus, astfel incat sa formam intreguri armonioase, constiente si iubitoare in acelasi timp.

             Peace and Love!

09 septembrie 2012

nu putem pierde iubirea


        Atunci cand credem ca putem pierde iubirea, nu numai ca ne departam de esenta vietii, dar putem cadea in cea mai neagra agonie.

       Nu putem pierde decat ceea ce avem. Avand senzatia ca "avem" sau "vom avea" ceva, pe cineva, asta va conduce, mai devreme sau mai tarziu la ideea ca "am pierdut" ceea ce aveam. Nu poti pierde iubirea, pentru ca ea este infinita, permanenta, eterna. Iubirea dintre doua suflete asa este. Ceea ce poti pierde este doar iluzia de posesie, atasamentul, dorinta de a te simti special, de a beneficia de atentia celuilalt...adica ceea ce numim noi "iubire" la nivelul acesta profan. Conectarea dintre doua suflete exista dincolo de toate acestea si dincolo de orice distanta care ii desparte si de orice timp care ar putea sa fie sau nu petrecut impreuna. Indiferent daca celalalt cade sau nu in iluzie, isi mai pastreaza sau nu conectarea cu iubirea fata de tine, iti mai acorda sau nu atentie, te respinge sau nu. Indiferent daca, poate tu alegi sa faci asta, conexiunea si iubirea profunda dintre suflete va exista etern.

            De aceea, este foarte important ca cei doi sa-si pastreze o stare de vibratie inalta, sa se conecteze, pe ei si/sau unul pe celalalt la realitatea ultima, sa-si trimita iubire neconditionata din Sursa unul altuia, mai ales atunci cand simt ca ii incearca o stare de nesiguranta, gelozie, dor/nostalgie, semn ca isi iau in serios rolul acesta mic de fiinta umana, neputincios, vulnerabil si dependent de iubirea celorlalti.

             De asemenea, ajuta in astfel de cazuri si aducerea de energie in centrul al treilea - Manipura - centrul de putere, locul unde simtim frica in caz de dezechilibru. Acest centru energetic coordoneaza activitatea organelor digestive - nu intamplator simtim "fluturi" in stomac, iar la nivel fizic pot aparea senzatii de durere, balonare, probleme intestinale, etc. Energie putem aduce in acest centru cel mai simplu prin intentie, prin atingerea cu palmele, respiratia in acest centru sau combinatii, sau Reiki pentru practicanti.

            Mai mult, conectarea cu misiunea noastra, cu vocatia si pasiunea noastra este in masura sa ne scoata din "rolul" marunt si din suferinta. Exercitarea si manifestarea vocatiei noastre in lume, nu numai ca ne distrage atentia de la suferinta (sa nu uitam ca ce hranesti cu atentia, deci cu energia ta, acela va creste), dar reprezinta si un excelent canal prin care curge energia divina in viata noastra si in lume.

22 august 2012

vreau sa fac dragoste cu un inger


Am participat acum ceva timp la un seminar despre îngeri şi acolo le-am zis: Vreau să fac dragoste cu un înger!
Ok, a fost răspunsul lor, după un moment de stupoare, ...dar el vrea?:) ...Adică...ce te face să crezi că îngerii fac dragoste?
Nu ştiu...eu cred că fac!
Noi suntem obişnuiţi să gândim că îngerii sunt nişte fiinţe pure (ceea ce este perfect adevărat), iar în această puritate nu ar încăpea sexul. Religia creştină ne-a învăţat că sexul e ceva murdar, sau cel puţin, ţine de carnal, este opus spiritualului. Alte religii, care ne redau libertatea, consideră, din contră, sexul ca fiind o cale importantă de elevare spirituală...Nu am întâlnit însă până acum nicăieri ideea că îngerii ar face dragoste...
Bine, circula în Europa Evului mediu doctrina mistică a sucubilor şi a incubilor, spirite masculine şi feminine (gen Zburătorul), dar aceştia erau nişte demoni malefici care provocau fantezii erotice distructive, astfel încât victimele se trezeau epuizate fizic şi psihic după o întâlnire cu „vizitatorul”, şi de cele mai multe ori sfârşeau prin a muri. Toate tratatele despre vrăjitorie scrise în Evul Mediu amintesc despre astfel de cazuri de „victime”, bărbaţi şi femei, care erau chinuite de demonii pasiunii erotice (pentru mai multe amănunte vezi Ioan Petru Culianu, Eros şi magie în Renaştere). Astfel de entitati de vibratie joasa  erau sustinute si hranite energetic si de mentalul colectiv, de fricile si respingerea sexualitatii cultivate de Biserica, acest fenomen diminuand in timp, pe masura ce oamenii au castigat in libertate interioara si in constiinta.
Alte entităţi malefice bântuiau corpurile şi sufletele înlănţuite, în secolul al 19-lea şi începutul secolului al 20-lea, când, în majoritatea ţărilor Europei a avut loc celebra Cruciadă împotriva onaniei, în care masturbarea era văzută ca fiind sursa tuturor maladiilor şi era asociată cu boala psihică (o cuprinzătoare descriere a acestei problematici o găsim în Anormalii de Michel Foucault). Reminiscenţe ale acestei mentalităţi, într-o formă mai „soft” o întâlnim şi în ziua de azi, inclusiv la noi în ţară, la anumite categorii de persoane!
Cert este că victimele unor astfel de demoni chiar sufereau chinuri fizice şi psihice. Era oare convingerea lor, cultivată de alţii, că sexul e murdar şi distruge spiritul, strigătul conştiinţei vinovate şi urletul de fiară al pasiunii încătuşate? Era oare victima tot una cu agresorul, dar la un alt nivel?

   Răspunsul la această întrebare îl putem găsi întorcându-ne privirea asupra îngerilor. Astfel, Drunvalo Melchizedec spune că „îngerii cu care esti conectat sunt tu literalmente, pe alt nivel de existenţă. Ei nu sunt “altceva” sau “altcineva” separat de tine. Îngerii sunt cine suntem noi.” Pentru Drunvalo, îngerii fac parte din ceea ce multe tradiţii spirituale consideră a fi Sinele Superior. Noi existăm pe multe alte nivele fizice de viaţă, spune el, iar aspectele Sinelui la aceste nivele sunt denumite, colectiv, Sinele nostru Superior. Din această perspectivă, Sinele nostru Superior are un Sine Superior, şi aşa mai departe, ajungând într-un lanţ în final la Dumnezeu.
 Ceea ce stim sigur este ca nu toti "vizitatorii" vin de pe un nivel de vibratie scazut. Marele maestru Naropa, ca si alti maestrii iluminati, vorbeste de uniuni sexuale in astral, cu fiinte evoluate, aceasta experienta reprezentand unul din "secretele" evolutiei spirituale. In cadrul acestor experiente poate fi atinsa mult mai usor starea de beatitudine, de extaz mistic, din cauza ca mintea si materia nu se mai opun.
 
Pe de alta parte, uniuni sexuale in astral se pot realiza si intre un barbat si o femeie, care aleg aceasta cale din diverse motive, unul dintre ele putand fi acela ca relatia lor nu este posibila in plan fizic din cauza barierelor fizice si/sau mentale, constiente sau inconstiente. Acest act erotic care se intampla in astral poate fi de doua tipuri. Primul este cel distructiv - cazul Zburatorului, care apare fetelor carora parintii le-au interzis sa se casatoreasca cu alesul inimii lor, sau femeilor ramase vaduve, etc. El duce la secatuirea energiei prin faptul ca cei doi sunt legati prin corzi eterice (legaturi energetice) disfunctionale, bazate pe suferinta, rani de respingere, de abandon, frici si atasamente. Al doilea tip este cel constructiv, in care ambii vin de pe vibratia inalta a iubirii si non-atasamentului, iar la sfarsitul acestei experiente cei doi vor simti o crestere a energiei.

Aşadar, ce reprezintă tot ce am scris până acum? O plonjare în adâncuri pentru a zbura spre înălţimi!
Spre locul unde o îmbrăţişare de înger te duce direct la Dumnezeu şi te inspiră să fii tu însuţi un înger. Este de ajuns să simţi o singură dată iubirea unui înger, pentru ca apoi s-o cauţi toată viaţa. Vei fi în stare să faci lucruri la care nici nu te-ai fi gândit, să schimbi viaţa ta din temelii, să fii iubire şi vibraţie înaltă şi să devii tu însuţi un înger pentru a te putea uni cu el.
Faceţi dragoste cu îngerii … sau lăsaţi-i pe ei să facă dragoste cu voi!

20 august 2012

mini ghid de relationare cu iubitul/iubita din vis



Va mai aduceti aminte de “Zburatorul”? Acea entitate care venea noaptea si facea dragoste cu fetele si femeile pana la epuizare? El venea la acele fete cărora părinţii le interziseseră să se căsătorească cu alesul inimii lor sau la femeile pe care sufletul bărbatului lor le părăsise, într-un fel sau altul. Şi unele şi altele rămăseseră ataşate de o iluzie, a ceea ce ar fi putut fi sau a ceea ce a fost. Cu aceste iluzii se hrănea Zburătorul. El le apărea fetelor şi femeilor noaptea, sub forma bărbatului dorit şi făcea dragoste cu ele pasional, până la epuizare. A doua zi şi zilele următoare, ele erau din ce în ce mai sfârşite, supte de energie, pentru că Zburătorul se hrănea cu energia lor.
            Mici "vampirasi" de genul acesta sunt prezenti si in ziua de azi in fanteziile sexuale in special ale adolescentilor care, datorita caracteristicilor varstei, sunt mai vulnerabili la acest tip de atacuri. Lipsa de energie provine de la deconectarea de energia prezentului, de AICI SI ACUM, singura care te poate alimenta si umple cu deplinatatea sa.
            Ce puteti face atunci cand aveti un astfel de "vizitator" nepoftit?
            In primul rand, este important sa constientizati efectele in plan energetic ale acestei "vizite", dincolo de placerea pe care o simtiti. Monitorizati-va nivelul de energie inainte si dupa episodul erotic imaginar. Fiti atenti la felul in care survine "vizita": este ceva ce creati voi, intentionat, cu imaginatia voastra, sau ceva ce vi se "intampla", cateodata si in momente cand aveati altceva de facut? De obicei, in primul caz, nivelul de energie este mai ridicat la final, iar in cel de-al doilea caz, mai scazut, semn ca cineva s-a "infruptat" din plin cu energia voastra. Si stiti si cine. Da, chipul acela drag care este nelipsit din aceste "vise diurne". Acela care a spus NU, sau nu a spus nimic, dar oricum ar fi, tot NU ramane.
            Cum functioneaza tot acest proces? Totul se reduce la un mecanism foarte simplu: cel al ATENTIEI. Este demonstrat de fizica cuantica, ca unde iti indrepti atentia acolo curge energia. Lipsa de energie provine din faptul ca atentia "victimei" este furata de iubitul/iubita din vis, in loc ca ea sa dea energie prezentului, lucrurilor pe care le face aici si acum, relatiilor actuale, proiectelor si viselor sale.
            In al doilea rand, va trebui sa luati o decizie ferma referitoare la ce veti face in continuare: va complaceti in iluzia placuta si calduta sau alegeti realitatea si energia prezentului?
            Daca ati ales a doua varianta a doua, veti constata ca nu este prea usor sa va respectati decizia, din cauza ca iubitul/iubita din vis insista sa va viziteze pentru a-si lua portia zilnica de atentie/energie. Asa ca doua lucruri va vor ajuta in continuare:
            1. Taierea stringurilor (corzilor energetice) care va leaga de acea persoana. Asta nu inseamna ca veti rupe legatura cu acea persoana, ci numai veti taia canalele prin care circula energie disfunctionala intre voi, de obicei atasamente, frici si alte probleme nerezolvate. Acest proces va fi realizat printr-o rugaciune adresata Arhanghelului Mihail si trebuie facut zilnic sau ori de cate ori simtiti nevoia. Descrierea intregului proces o aveti aici.
            2. Trimite-i persoanei pe care o visezi iubire neconditionata din Sursa. Imagineaza-ti ca esti una cu Sursa si-i scalzi toata fiinta in iubire neconditionata divina. Fa tot posibilul sa-ti cresti vibratia, tie si persoanei din vis. Conecteaz-o in gand la Cer, la Dumnezeu, la sursa inepuizabila de energie universala, iar in felul acesta ea nu se va mai hrani cu energia ta. "Atunci cand iubesti o fiinta, in loc sa te agati de ea in mod egoist, gandeste-te sa o conectezi la cer, la sursa inepuizabila a vietii, asa incat ea sa se poata hrani si regenera fara incetare.", spunea Omraam Mikhaël Aivanhov.
            Elibereaza-l cu dragoste. Pentru că cel mai mult Zburătorilor le place să fie liberi, să zboare. Şi asta înseamnă dragoste: să faci tot ce-ţi stă în putinţă să susţii zborul celuilalt.

20 mai 2012

laur


            Cercul feminitatii
            Laur este frumosul si iubitul Universului. Il urmaresc incantata cum se misca natural si perfect prezent, calcand cu pasi firesti prin iarba, respirand aerul de munte si lasandu-se atins de lumina si caldura soarelui care curg acum prin sangele lui.

            Eu stau acum pe iarba, impreuna cu prietenele mele. Suntem cinci zeite incantatoare, cinci feminitati, cinci frumuseti formand un cerc magic al Eternului Feminin. Stiu ca am venit la aceasta intalnire pentru a fi initiata in arta feminitatii de Maestrele mele. Si fiecare dintre noi este in aceasta ipostaza. Rad, plang si multumesc din fiecare celula a corpului meu pentru prezenta noastra impreuna, pentru impartasirea si conexiunea noastra.
             Ne tinem de maini si lasam ca Arhetipul Feminin sa se exprime prin noi in forme atat de diferite si incantatoare. Vad cum apar in scena, pe rand,

Femeia care hraneste si sustine viata, 


 Femeia abundenta si generoasa,


Femeia creativa si pro-activa profund conectata la Sinele ei autentic,


Magiciana Simturilor si a substantelor nutritive care hranesc corpul fizic si sufletul,

  
Stapana trupului si a energiei sexuale,


Dansatoarea cu corpul stralucind si vibrand in lumina inimii ei,


 Zeita arhetipala a Misterelor si a Poeziei Iubirii, 

Glas divin sarbatorind viata prin cuvinte mai stralucitoare decat stelele

Femeia cu sanii izvor al creatiei, 

Femeia senzuala si luminoasa, cu aripi de inger,

 imbracata in cea mai frumoasa rochie, goliciunea trupului ei, stralucind in sexualitatea ei,


Marea Preoteasa slujind in Templul Iubirii, cu inima deschisa cat tot Universul, vindecand alaturi de Fiintele de Lumina,


 Femeia Ofranda divina, Mister si Incantare


Frumusete si Inspiratie,


Mama uriasa si totala, cu viata dedicata iubirii neconditionate si sacrificiului nobil, 

Femeia puternica, razboinica curajoasa in lupta cu ego-ul distrugator, 

Femeia invingatoare celebrand curgerea neintrerupta a Vietii.
            Ma simt inspirata pana in strafundul inimii de toate aceste aspecte ale Divinului Feminin, pe care le respir prin fiecare celula, ma hranesc cu ele si le las sa curga in intreg Universul.
            Laur s-a asezat putin mai departe de noi, in pozitia lotusului, meditand. Simte cum se desprinde de sol si se observa de acolo, de sus. In scurt timp urmeaza sa ne cuprinda si pe noi, si muntele unde ne aflam, si intreaga planeta.
            Ma simt ca si cum as fi intr-un cerc la vrajitoarelor venite in padure la miezul noptii, pe luna plina, sa culeaga plante de leac, dansand goale si infaptuind ritualuri magice, vindecatoare.


            Laur s-a ridicat si corpul lui incepe sa execute miscari armonioase de Tai-Chi. Se joaca cu energia atat de firesc, radiind fericire. E ca un copil care se joaca cu o minge invizibila, facand incredibile miscari de magician.  
            Noi stam inca in cerc, cu inimile conectate, pictand in culori stralucitoare visul comun de impartasire a ceea ce traim acum, cu toate femeile, de contributie prin energia noastra feminina la vindecarea planetei.
           

            Laur ne inconjoara cu energia lui protectoare, nici masculina, nici feminina, ci dincolo de ele. Il urmaresc fascinata cum priveste si atinge fiecare frunza, fiecare fir de iarba, cum le transmite iubire minunandu-se de miracolul vietii. Imi arata incantat pumnul de plante, flori si muguri pe care le-a cules pentru a face ceai binefacator cand vom ajunge la cabana.

Deschiderea Inimii
            Seara, cerc de foc, cinci feminitati stand pe pernute moi, de jur-imprejur.
           Si Laur. Laur care a fost asistentul meu ca Pastrator al Templului. El m-a ajutat sa pregatesc sala de workshop si cele trebuincioase, printre imbratisari si saruturi inocente. "Esti frumoasa. Vreau sa ne casatorim." imi spune, simplu, si simt cum valuri de iubire curg intre noi, venind dintr-un spatiu atat de pur! Imi mangaie parul tandru, fascinat. Simt cum ma abandonez fara sa vreau atingerii inimii lui, exprimata prin maini.
            ...................................................................................................................................
          Incep sa facilitez Deschiderea Inimii. Lucram in perechi, doua cate doua, eu cu Laur.
         Inimi deschise, iubire ce curge si cuprinde intreaga Planeta, intreg Universul. Suntem toti o inima calda, uriasa, pulsand fericire.
            Laur e in fata mea. Are 23 de ani. Ma intorc inapoi 16 ani si am si eu aceeasi varsta. Ii observ o mirare calma pe fata. Inima lui masculina asteapta sa fie invatata sa se deschida profund si in totalitate. Privesc in ochii lui albastrii si vad dincolo de ei, spre cer. Il vad pe Animus, Arhetipul Masculin, Iubitul divin. "Iubitul meu!" imi iese din adancul pieptului si o caldura devotionala imi inunda toata fiinta. "Esti minunat! Esti frumosul si iubitul Universului!" Trupurile noastre se unesc intr-o imbratisare uriasa, in atingeri profunde ale constiintei noastre exprimate prin corp, intr-o singura inima plutind in iubire.
         Ma intorc spre fete si observ ca si ele sunt intim imbratisate, cu trupurile conectate, impartasind atingeri pline de iubire.
            Prezente invizibile ne mangaie cu aripa lor si creeaza un spatiu vindecator in care in curand ego-uri si rani adanci vor iesi pentru a fi topite in lumina constiintei, atingand si persoane din exteriorul grupului nostru. 

          Realizez cat de puternic este ceea ce facem impreuna si cat de urias este potentialul vindecator al prezentelor noastre feminine, actionand unite.
            Noi cinci, plus al saselea element.
            Laur este un baiat de 23 de ani, cu sindrom Down. El este frumosul si iubitul Universului.
................................................................................................................................................

       Povestea relatata s-a intamplat la Zarnesti, in 12-13 mai 2012, fiind o intalnire ARTA-FEMINITATII, organizata de Anima (http://arta-feminitatii.blogspot.com/), la invitatia Aurei, o cititoare minunata a blogului ei care ne-a gazduit. Celelalte 2 zeite sunt Simina (http://poeziaiubirii.blogspot.com/ ) si Alexandra (http://www.kaizen-art.blogspot.com/). Sunt onorata si recunoscatoare Animei pentru invitatie si pentru intentia ei de a crea un spatiu (proiect) comun din care sa putem dezvolta workshopuri de feminitate pentru cat mai multe femei. Ma simt inspirata profund de aceasta viziune si de forta cu care ea si-a asumat aceasta misiune de insotire a femeilor pe drumul catre Sinele lor autentic. Multumesc tuturor participantelor care m-au invatat sa fiu Femeie.

17 februarie 2011

puterea de creatie a inimii este superioara celei a creierului. Interviu cu Drunvalo Merchizedek

"Ei bine! In interiorul corpului nostru – corpul nostru, asa cum am mai spus, este un instrument, un templu sacru, sfant – detinem aspecte incredibil de puternice puse laolalta; putem sa facem orice, cand spiritul stie cum sa foloseasca trupul. Vreau sa spun ca nu este nimic ce nu putem face: putem crea realmente o planeta, o galaxie. Nu spun poate sau ai putea.., probabil.., eu spun TU POTI! Poti sa faci orice, nu e vorba de ceva comparativ cu ceea ce este posibil. Asta cand spiritul este complet aliniat cu corpul, iar partea corpului care este cea mai importanta, fara nici un dubiu, de necontestat, este INIMA. E de departe mai mareata decat creierul, iar eu pot sa dovedesc asta!
Daca din punct de vedere stiintific studiezi actul conceptiei, privesti lucrurile intr-un anumit fel: exista o sfera care este ovulul, spermatozoidul intra in el si sunt 10-11-12-15 spermatozoizi care intra – nu este ceea ce e scris in carti, dar este in stiinta – si ovulul, printr-un proces, incepe sa se divida. Stim asta. La 512 celule se formeaza un camp in jur, ca un halou, ce se transforma in ceva care, literalmente, incepe sa creasca si devine inima umana. Deci, ceea ce devine, este inima umana. Acesta este un stadiu in evolutia umana: atunci cand esti in interiorul pantecelui mamei, cand esti o inima – nimic altceva! Nu ai creier, nu ai brate, nu ai picioare, nu ai ochi, nu ai nimic – esti doar o inima care incepe sa bata. Ceva mai tarziu, abia dupa ce inima incepe sa bata, putem vedea ca inceputul, prima parte, prima zona a corpului uman este inima. Cu siguranta! Si ceea ce se intampla in continuare, este ca trupul iese in afara, din inima. Si iese incetisor afara, apar bratele, iar inima ramane in cavitatea toracica, in piept. Cand incepi sa vorbesti despre alte conexiuni din interiorul corpului – precum aceia dintre voi care studiaza kundalini-yoga sau krya-yoga – ti se spune ca trebuie sa pui varful limbii pe cerul gurii intr-un anume fel – din pacate, foarte multi dintre acesti oameni nu stiu de ce sau ce se intampla cu adevarat. Motivul pentru care limba este atat de importanta, este pentru ca in interiorul inimii se afla un spatiu foarte mic, care se numeste LOCUL SACRU DIN INIMA, – despre care putem citi in Upanishade, scrieri de acum 5.000 de ani –, LOCUL UNDE ARE LOC CREATIA. Orice a fost vreodata creat, la orice nivel al existentei, a venit de acolo – din acel loc mic din interiorul inimii.
Cand inima a creat creierul, a creat si o carare, o cale care duce la creier, dar spiritul obisnuia sa se afle in acel spatiu mic din interiorul inimii. Cand am cazut, acum 13.000 de ani, am parasit inima si ne-am dus (prin acea cale) in creier. Asa a fost dezvoltat ego-ul si ne-am uitat toata intelepciunea, toata cunoasterea. Functionam la un nivel foarte simplu, folosindu-ne doar puterea creierului care nu reprezinta nimic. Puterea inimii este infinit mai mareata decat cea a creierului, atat decat intelepciunea, cat si decat cunoasterea – toate acestea.
Ei bine, modul in care noi traiam in interiorul inimii si cel in care faceam lucrurile, era sa traim din inima, cu inima si sa controlam creierul, ca si cum am fi avut o telecomanda – si faceam acest lucru prin varful limbii.
Iata de ce este important varful limbii – in interiorul corpului, in relatie cu inima. Cand, la inceput, suntem o inima si corpul iese din ea, care e primul lucru care iese? Primul lucru care iese din interiorul inimii este varful limbii si, in mod evident si adevarat, poti sa vezi in acest fel legatura dintre varful limbii si locul sacru din inima. Si nu numai asta: limba – cand iese afara si ajunge pana unde e ea in final, cand ajunge pana sus unde se afla acum in corp – formeaza ca un sac care contine inima şi vine pana sus la nivelul pieptului, se termina cu limba. DE ASTA ESTE FOARTE IMPORTANT VARFUL LIMBII, PENTRU CA LIMBA ESTE FIZIC CONECTATA CU INIMA.
Pe cerul gurii se afla un anume punct care este conectat direct cu talamusul, cu glanda talamus; este acea parte importanta care stabileste legatura dintre inima si creier, asa cum era inainte. Talamusul este ceea ce "aprinde" undele alfa si creierul. Atunci cand iti misti limba pe cerul gurii, nu pot sa explic prea bine acum, dar este realmente o legatura sexuala intre inima si creier – o relatie sexuala este stabilita intre acestea doua si incepe in talamus, iar cele 4 parti ale creierului intra in alfa, la niveluri foarte inalte. Cand aceste 4 parti ajung la o anumita putere, intr-un aumit fel – ceea ce poate lua o dupa-amiaza, sau 30-40 de ani – cand asta se intampla, apare o lumina verde in interiorul capului. Poate fi verde-galbui sau verde-albastrui, dar o lumina verde apare. In acel moment, instructiunile din timpurile stravechi sunt sa mergi in glanda pineala, in chakra pineala care se afla in centrul capului – exact in mijlocul tubului de respiratie – unde va apare o bila ca un ochi. Glanda pineala insasi este realmente un ochi; poti merge in scrierile stiintifice si sa citesti despre asta – Jacob Liberman este cel care stie cele mai multe despre acest subiect si care a scris o carte “Lumina, medicamentul viitorului”, unde descrie toate astea. Acel ochi – glanda pineala – este o sfera halou care ar trebui sa fie de marimea unui ochi normal, dar pentru ca nu l-am folosit – a intrat intr-o entropie – s-a micsorat, dar este un halou, are receptori de culoare in interior, are o lentila pentru a vedea, insa lentila este indreptata (priveste) in sus, pentru ca pe acolo noi primim prana vietii, de deasupra. In acel moment – cand vezi lumina verde – trebuie prin intentie sa misti acel ochi, de la directia in sus spre directia in fata, prin mijlocul fruntii, prin punctul celui de-al treilea ochi. Acest loc nu este jos spre sprancene, ci daca masori distanta dintre varful nasului si varful barbiei, iar apoi aceeasi distanta o muti in partea de sus (de la varful nasului spre frunte) acolo se afla iesirea celui de-al treilea ochi. Nu este jos intre sprancene, este cumva in mijlocul fruntii, iar cei trei ochi aproape ca formeaza un triunghi. Iar cand faci miscarea dinspre sus spre fata, te uiti spre chakra pituitara care sta in fata acelui punct si apoi, ceea ce se intampla este ca lumina verde se transforma intr-o spirala si, in cele mai multe cazuri, spirala se termina in acel punct si il fixeaza/inchide – fixeaza acea chakra pituitara. Poti realmente sa vezi cum se intampla chestia asta. Iti explodeaza mintea cand vezi ca se intampla asta. Cateodata pot fi cercuri concentrice, din ce in ce mai mici si mai sunt alte variante in cazuri foarte rare, dar 99% din cazuri se intampla printr-o spirala si simti toate astea.
Apoi mai este o alta chakra, una chiar in spatiul din fata fruntii, a unei alte glande din cap. Apoi se leaga toate acestea 3 impreuna si cand faci asta, 8 fascicule (bare) de lumina ies afara din cap, se leaga intre ele si formeaza o sfera de lumina in jurul capului si stralucesti in intuneric – stiinta a fotografiat aceasta stare si va pot pune in legatura cu oameni care sa demonstreze asta – astfel ai un halou in jurul capului, asa cum avea Iisus – si acum ai cel de-al treilea ochi deschis. In acest fel, in acest moment, te afli la mijloc intre constiinta umana si urmatorul nivel de constiinta. In acel moment, ai doua moduri de a merge mai departe, de obicei se alege unul dintre ele – si anume, sa folosesti creierul pentru a vedea intr-acolo. Cand faci asta, capeti capacitati extrasenzoriale – stii lucruri, vezi lucruri, poti face diverse lucruri, sa misti obiecte prin camera, sa bagi mana prin pereti – poti face tot felul de astfel de lucruri si poti crea orice, dar nu recomandam sa se faca asa ceva, pentru ca creierul nu are intelepciune, este un instrument polarizat – jumatate masculin, jumatate feminin – si tot ceea ce creezi de acolo, va fi polarizat. Vei obtine ce ti-ai dorit – dar, in acelasi timp, vei obtine si exact ceea ce nu iti doresti si de aceeasi intensitate.
DAR ESTE SI UN ALT MOD DE A CREA, SI ANUME DIN INIMA – CEEA CE ESTE CU TOTUL DIFERIT, PENTRU CA AI OCHIUL INIMII (CEL DE-AL TREILEA OCHI), PRIN CARE POTI VEDEA. In acest fel, pe langa cele 6 simturi umane de baza, realmente apare si un alt simt, dintre posibilitatile pe care le avem. Uitandu-te prin cel de-al treilea ochi esti capabil sa vezi lumea exterioara, intr-un fel care este stravechi si te poti uita la orice, poti sa stii lucruri pe care nu le-ai gandit vreodata. Este acel punct – PUNCTUL DE DESCHIDERE – prin care putem vedea ingeri, fiintele plasmatice, putem sa intram in fluxul reamintirii a ceea ce suntem cu adevarat. Atunci cand vedem in acest fel – in spatiul sacru al inimii este inregistrat totul, acolo este cronica acasha a intregului univers – avem propria noastra cronica acahsa de unde am venit inainte de a fi aici, iar cand suntem in acea stare, ne putem aminti despre orice, oricand – orice vrem sa stim, doar ne punem atentia si apoi intentia spre ceea ce vrem sa stim si toate amintirile revin.
Aceasta este cea mai importanta informatie pentru existenta fiintelor umane, in acest moment. Oricine si le poate aduce aminte, dar ia timp ca sa stabilesti toate astea. Ceea ce vreau eu intr-adevar sa mentionez, este ca e posibil ca oamenii sa nu gaseasca acea reamintire, suficient de repede. In aceste schimbari prin care urmeaza sa trecem – si aici mayasii sunt corecti – cand vorbim despre schimbarea polilor, despre schimbari majore ale Pamantului, la niveluri care sunt EXTRAORDINARE… guvernele noastre sunt nefolositoare, religiile sunt nefolositoare, totul este nefolositor. Singurul lucru pe care il aveti, este corpul vostru! Si pe voi insiva, si pe familiile voastre si pe oamenii pe care ii iubiti.
Oriunde te-ai afla, esti intr-un un loc bun pentru ca sa poti practica cel mai simplu lucru dintre toate: miscarea inspre inima si, cu adevarat, sa traiesti din inima. Daca incepi sa traiesti din inima, o vibratie incepe sa apara, sa se intample in interiorul spiritului tau si al constiintei tale. Aceasta vibratie este recognoscibila de catre Mama Pamant, de Tatal Soare [...]. Insa cine ne intereseaza sa o recunoasca? Pe noi toti ne intereseaza foarte mult ca aceasta vibratie sa fie recunoscuta de catre Mama Pamant. In timpul acestei schimbari, aceia sunt oamenii pe care ea ii va proteja (cei care vor avea acea vibratie, pentru că asa ii va recunoaste – n.tr.). Nu ma intereseaza daca vei sta intr-un vulcan pentru ca ea, intr-un fel, cumva, te va da la o parte din acel vulcan si te va tine in viata, in timpul acestui proces. Aceia vor fi oamenii care vor fi rugati sa mute constiinta umana, la urmatorul nivel. Ceilalti oameni, care nu pot gasi modalitatea prin care sa treaca peste asta, nu vor fi raniti, dar vor muri – moartea nu este un lucru rau, este doar o tranzitie. Ei vor trece prin moarte si vor merge la un alt nivel al existentei, cel mai probabil de unde au venit – asta este ce spun nativii americani si triburile Hopi, asta este ceea ce cred ei: cum ca va fi un numar masiv de morti, in acea perioada, va fi incredibil, daca te vei uita, va arata oribil, dar trebuie sa iti aduci aminte ca este doar o tranzitie si ca totul este o.k. si cu adevarat sa crezi in tine insuti si sa crezi in conexiunea cu Dumnezeu, sa crezi in viata de pretutindeni. Daca vei crede asta, nu numai ca te vei ajuta pe tine, dar iti vei putea ajuta familia, pe cei pe care ii iubesti si vei fi unul dintre primii oameni ai noii omeniri, unul dintre primii oameni care vor face aceasta tranzitie.
Practicand fiintarea din inima inseamna ca trebuie sa renunti la ego, sa nu fii atasat de lucruri fizice, de masinile tale, de banii tai, de nimic, doar trebuie sa fii acolo pentru viata. Si, sa stii ca, indiferent ce se intampla, viata va fi in regula cand va trece printre toate astea. Mai exista un mod de a simplifica lucrurile – eu inca incerc sa gasesc o modalitate de a prezenta aceasta idee, sa inteleg o modalitate prin care sa prezint asta – intr-un mod foarte simplu: as spune... "este ceea ce este"!"

09 septembrie 2010

open heart la cluj-napoca


-->
INIMA – ÎNTRE „A DA” ŞI „A PRIMI”
Workshop de conştientizare şi vindecare relaţională

„Eşti cu adevărat liber când dărâmi
zidurile care te separă de ceilalţi oameni.”
Ce este iubirea?
Iubirea nu înseamnă în primul rând „să dai”ci să ştii „să primeşti”. Să-l primeşti pe celălalt în inima ta, cu tot ce este el, necondiţionat, fără rezistenţe sau bariere.
Aşadar, tot ce ai de facut este nu să cauţi iubirea, iubirea mult-visată, iubirea aceea care nu mai vine, ci să cauţi şi să înlături barierele pe care tu singur ţi le-ai construit împotriva ei. Să înlături rezistenţele, să îmblânzeşti fricile - frica de respingere, de abandon, de trădare... să îţi îmblânzeşti teama de contact şi intimitate.
Să spargi toate zidurile şi să răzbaţi cu pasiune pe tărâmul inimii şi al conştiinţei, locul de unde începe creaţia.
Să fii mai mult în inimă decât în minte, mai mult în corp decât în afara lui.
Să înveţi să iubeşti ca un împărat, nu ca un cerşetor, dăruind iubire fără aşteptări şi fără a-l înlănţui pe celălalt prin nesiguranţa ta. Şi să reuşeşti asta pentru că în fiecare secundă, fiecare celulă a corpului tău se împărtăşeşte din prea-plinul iubirii.
Să te simţi minunea lui Dumnezeu făcând parte din Marea Minune a lui Dumnezeu.

Te invit să te cunoşti şi să te experimentezi pe tine fiind toate acestea. Te invit să explorezi deschiderea faţă de corpul tău şi faţă de inima ta.
Fără judecăţi sau aprecieri personale, să-ţi recunoşti emoţiile, să le accepţi şi să le învălui cu iubire, într-un mediu sigur, în care vei fi ascultat cu inima. Să-ţi dai voie să ierţi şi să te ierţi. Să contribui, prin compasiunea ta şi prin simpla ta prezenţă, la vindecarea celorlalţi. Să manifeşti bucuria şi pofta de viaţă nestăvilită.
Vom explora împreună aceste posibilităţi prin exerciţii de relaxare ghidată, contact corporal, art-terapie, meditaţie în mişcare, sharing verbal cu ajutorul cărora vei intra în contact cu propriul corp şi cu sinele tău cel mai profund.
Vei experimenta, printre altele:
- Reconectarea cu emoţiile prin corp - exerciţii de contact corporal şi intrare în relaţie
- Creşterea încrederii în sine şi în ceilalţi
- Recunoaşterea calităţilor personale
- Înţelegerea poziţionării în relaţie: balansul Control - Abandon
- Practica Iertării de sine şi Iertării celorlalţi
- Recuperarea părţilor uitate
- Accesarea stării de Deschidere a Inimii – stare-resursă şi vindecătoare
- Interconectarea la nivel de Inimă
- Atingerea Vindecătoare

FACILITATORI:
Lucia Neagoe si Iuliu Costin
Iuliu Costin - un om între oameni, formare în qigong (şcoala Qilingong), Maestru/Profesor in Reiki Shiki Ryoho, Maestru/Profesor în Karuna Reiki, practicant Imara Reiki, în curs de formare în Inteligenţa Inimii şi Tantra cu Spersa Kreis, terapeut Osho. Am mai urmat cursuri de terapie a corpului energetic cu Alexiada, Ho’oponopono cu Terenia Mocna şi mai multe workshopuri cu facilitatori Osho in primal terapy şi masculinitate.
Formare profesională: inginer constructor - cu această ocazie am putut interacţiona cu oameni în variate circumstanţe, i-am observat şi am învăţat de la ei.
Cred cu tărie că un lucru foarte important este să îţi asumi responsabilitatea propriei vieţi, a propriei experienţe pentru a fi liber, plin de iubire si fericire.
Workshopul va avea loc în data de 2 octombrie 2010, orele 9 – 18.
Locaţia: Grădiniţa Waldorf, str. Anatole France, nr. 14 (zona Piaţa Cipariu), Cluj-Napoca
Investiţia ta: 180 lei. Dacă mai vii cu un prieten, acesta plăteşte doar 120 lei. Pentru cei care doresc factură, la acest preţ se adaugă TVA 24%.
Număr de locuri: 15
Dacă doreşti să participi, te rog să îţi rezervi locul la:
Lucia Neagoe telefon: 0745065651, E-mail: lucianeagoe@yahoo.com
Iuliu Costin telefon: 0740189048, E-mail: duyt_yui@yahoo.com până în data de 30 septembrie 2010.

Se recomandă ţinută lejeră şi să ai cu tine o paturică sau izopren!