20 mai 2012

laur


            Cercul feminitatii
            Laur este frumosul si iubitul Universului. Il urmaresc incantata cum se misca natural si perfect prezent, calcand cu pasi firesti prin iarba, respirand aerul de munte si lasandu-se atins de lumina si caldura soarelui care curg acum prin sangele lui.

            Eu stau acum pe iarba, impreuna cu prietenele mele. Suntem cinci zeite incantatoare, cinci feminitati, cinci frumuseti formand un cerc magic al Eternului Feminin. Stiu ca am venit la aceasta intalnire pentru a fi initiata in arta feminitatii de Maestrele mele. Si fiecare dintre noi este in aceasta ipostaza. Rad, plang si multumesc din fiecare celula a corpului meu pentru prezenta noastra impreuna, pentru impartasirea si conexiunea noastra.
             Ne tinem de maini si lasam ca Arhetipul Feminin sa se exprime prin noi in forme atat de diferite si incantatoare. Vad cum apar in scena, pe rand,

Femeia care hraneste si sustine viata, 


 Femeia abundenta si generoasa,


Femeia creativa si pro-activa profund conectata la Sinele ei autentic,


Magiciana Simturilor si a substantelor nutritive care hranesc corpul fizic si sufletul,

  
Stapana trupului si a energiei sexuale,


Dansatoarea cu corpul stralucind si vibrand in lumina inimii ei,


 Zeita arhetipala a Misterelor si a Poeziei Iubirii, 

Glas divin sarbatorind viata prin cuvinte mai stralucitoare decat stelele

Femeia cu sanii izvor al creatiei, 

Femeia senzuala si luminoasa, cu aripi de inger,

 imbracata in cea mai frumoasa rochie, goliciunea trupului ei, stralucind in sexualitatea ei,


Marea Preoteasa slujind in Templul Iubirii, cu inima deschisa cat tot Universul, vindecand alaturi de Fiintele de Lumina,


 Femeia Ofranda divina, Mister si Incantare


Frumusete si Inspiratie,


Mama uriasa si totala, cu viata dedicata iubirii neconditionate si sacrificiului nobil, 

Femeia puternica, razboinica curajoasa in lupta cu ego-ul distrugator, 

Femeia invingatoare celebrand curgerea neintrerupta a Vietii.
            Ma simt inspirata pana in strafundul inimii de toate aceste aspecte ale Divinului Feminin, pe care le respir prin fiecare celula, ma hranesc cu ele si le las sa curga in intreg Universul.
            Laur s-a asezat putin mai departe de noi, in pozitia lotusului, meditand. Simte cum se desprinde de sol si se observa de acolo, de sus. In scurt timp urmeaza sa ne cuprinda si pe noi, si muntele unde ne aflam, si intreaga planeta.
            Ma simt ca si cum as fi intr-un cerc la vrajitoarelor venite in padure la miezul noptii, pe luna plina, sa culeaga plante de leac, dansand goale si infaptuind ritualuri magice, vindecatoare.


            Laur s-a ridicat si corpul lui incepe sa execute miscari armonioase de Tai-Chi. Se joaca cu energia atat de firesc, radiind fericire. E ca un copil care se joaca cu o minge invizibila, facand incredibile miscari de magician.  
            Noi stam inca in cerc, cu inimile conectate, pictand in culori stralucitoare visul comun de impartasire a ceea ce traim acum, cu toate femeile, de contributie prin energia noastra feminina la vindecarea planetei.
           

            Laur ne inconjoara cu energia lui protectoare, nici masculina, nici feminina, ci dincolo de ele. Il urmaresc fascinata cum priveste si atinge fiecare frunza, fiecare fir de iarba, cum le transmite iubire minunandu-se de miracolul vietii. Imi arata incantat pumnul de plante, flori si muguri pe care le-a cules pentru a face ceai binefacator cand vom ajunge la cabana.

Deschiderea Inimii
            Seara, cerc de foc, cinci feminitati stand pe pernute moi, de jur-imprejur.
           Si Laur. Laur care a fost asistentul meu ca Pastrator al Templului. El m-a ajutat sa pregatesc sala de workshop si cele trebuincioase, printre imbratisari si saruturi inocente. "Esti frumoasa. Vreau sa ne casatorim." imi spune, simplu, si simt cum valuri de iubire curg intre noi, venind dintr-un spatiu atat de pur! Imi mangaie parul tandru, fascinat. Simt cum ma abandonez fara sa vreau atingerii inimii lui, exprimata prin maini.
            ...................................................................................................................................
          Incep sa facilitez Deschiderea Inimii. Lucram in perechi, doua cate doua, eu cu Laur.
         Inimi deschise, iubire ce curge si cuprinde intreaga Planeta, intreg Universul. Suntem toti o inima calda, uriasa, pulsand fericire.
            Laur e in fata mea. Are 23 de ani. Ma intorc inapoi 16 ani si am si eu aceeasi varsta. Ii observ o mirare calma pe fata. Inima lui masculina asteapta sa fie invatata sa se deschida profund si in totalitate. Privesc in ochii lui albastrii si vad dincolo de ei, spre cer. Il vad pe Animus, Arhetipul Masculin, Iubitul divin. "Iubitul meu!" imi iese din adancul pieptului si o caldura devotionala imi inunda toata fiinta. "Esti minunat! Esti frumosul si iubitul Universului!" Trupurile noastre se unesc intr-o imbratisare uriasa, in atingeri profunde ale constiintei noastre exprimate prin corp, intr-o singura inima plutind in iubire.
         Ma intorc spre fete si observ ca si ele sunt intim imbratisate, cu trupurile conectate, impartasind atingeri pline de iubire.
            Prezente invizibile ne mangaie cu aripa lor si creeaza un spatiu vindecator in care in curand ego-uri si rani adanci vor iesi pentru a fi topite in lumina constiintei, atingand si persoane din exteriorul grupului nostru. 

          Realizez cat de puternic este ceea ce facem impreuna si cat de urias este potentialul vindecator al prezentelor noastre feminine, actionand unite.
            Noi cinci, plus al saselea element.
            Laur este un baiat de 23 de ani, cu sindrom Down. El este frumosul si iubitul Universului.
................................................................................................................................................

       Povestea relatata s-a intamplat la Zarnesti, in 12-13 mai 2012, fiind o intalnire ARTA-FEMINITATII, organizata de Anima (http://arta-feminitatii.blogspot.com/), la invitatia Aurei, o cititoare minunata a blogului ei care ne-a gazduit. Celelalte 2 zeite sunt Simina (http://poeziaiubirii.blogspot.com/ ) si Alexandra (http://www.kaizen-art.blogspot.com/). Sunt onorata si recunoscatoare Animei pentru invitatie si pentru intentia ei de a crea un spatiu (proiect) comun din care sa putem dezvolta workshopuri de feminitate pentru cat mai multe femei. Ma simt inspirata profund de aceasta viziune si de forta cu care ea si-a asumat aceasta misiune de insotire a femeilor pe drumul catre Sinele lor autentic. Multumesc tuturor participantelor care m-au invatat sa fiu Femeie.

3 comentarii:

  1. Foarte frumos Lucia, citind articolul tau am retrait acele clipe din poiana dar de data asta filtrate prin tine le-am retrait mai intens si mai profund. Iti multumesc si eu si Laur.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu va multumesc pentru tot ceea ce am trait impreuna. Va imbratisez cu drag!

      Ștergere
  2. Sa ne ajute Dumnezeu sa implinim ceea ce e cel mai bine si mai frumos pentru noi toate si pentru Sufletul Feminin

    RăspundețiȘtergere