Iubirea nu e oarbă – dimpotrivă, ea vede prin ochii spiritului binele şi posibilităţile pe care alţii nu le percep.
De aceea îl vedem pe iubitul nostru ca pe un zeu sau pe iubita noastră ca pe o zeiţă. Pentru că ei chiar SUNT aşa. Însă nu putem vedea lucrul acesta decât cu inima. Ochiul nu-l poate percepe, mintea nici atât. Ceea ce este esenţial este ascuns privirii, spunea Antoine de Saint-Exupery, el nu poate fi perceput decât cu inima.
Pentru Războinicul luminii nu există dragoste imposibilă. El nu se lasă intimidat de tăcere, de indiferenţă sau de respingere. Ştie că – în spatele măştii de gheaţă pe care o folosesc oamenii – există o inimă de foc.
De aceea, războinicul riscă mai mult decât ceilalţi. Caută neîncetat dragostea cuiva – chiar dacă asta ...ar însemna să audă de multe ori cuvântul „nu”, să se întoarcă acasă învins, să se simtă respins în trup şi în suflet.
Un războinic nu se lasă pradă fricii când caută ceea ce îi e necesar. Fără dragoste, el nu e nimica. (Paulo Coelho, Manualul Războinicului luminii)
Cand esti indragostit il vezi pe celalalt ca fiind minunea lui Dumnezeu.
Este starea in care se deschide Cerul, starea in care il VEZI cu adevarat pe celalalt, il vezi si il simti asa cum este: perfect, curat, luminos, exact asa cum a fost intentionat sa fie. Este starea de gratie divina, singurul loc unde te poate duce iubirea pura, neconditionata.
Este starea binecuvantata din care n-as vrea sa mai ies niciodata.
Cand aud de la altii lucruri de genul: “Acum ti se pare perfect pentru ca esti indragostita, dar lasa ca o sa revii tu cu picioarele pe pamant si o sa vezi realitatea.”…mi se par niste afirmatii atat de iluzorii! Ce este iluzie si ce este realitate?
Ce este iluzia?
Mi-aduc aminte cum am primit eu cel mai elocvent raspuns la aceasta intrebare, acum cativa ani, la un workshop de samanism. L-am intrebat pe trainerul-saman cum stiu ca ceea ce am vazut si am simtit eu in calatoria samanica nu a fost o iluzie. Si el mi-a raspuns ca exista un singur criteriu dupa care iti dai seama: daca in urma a ceea ce ai vazut, simti impacare, bucurie, pace, atunci este adevarat; daca, din contra, simti teama, tristete, furie, atunci a fost o iluzie.
Initial am privit cu neincredere raspunsul lui dar, de atunci, viata mi-a trimis, sub diverse forme, RASPUNSUL: singura realitate in Univers este IUBIREA, toate celelalte – frica, tristetea, furia, depresia – sunt iluzii.
Cand vezi divinitatea din iubitul sau iubita ta esti conectat la adevar, mai presus de orice. Este starea in care vezi si divinitatea din tine, si din toti ceilalti si din tot Universul!
Jur ca nu voi lasa ca ceva sa ma faca sa pierd starea asta! Jur ca voi face totul ca sa nu cad in iluzie, chiar daca asta ar insemna sa-mi schimb intreaga mea viata! Jur ca nimic nu va schimba iubirea mea pentru tine!
Frumuseţea este eliminarea surplusului, spunea Michelangelo.
Eşti frumoasă când tot ce nu este al tău este dat la o parte, rămânând, ca o mica perlă strălucitoare într-o scoică, esenţa ta: iubire.
Eşti frumoasă când îţi dizolvi frica, tristeţea, furia, din tine izvorând bucuria şi încrederea.
Eşti frumoasă când spargi toate zidurile şi răzbaţi cu pasiune pe tărâmul creaţiei.
Eşti frumoasă când cobori din tabloul cu Crăiasa Zăpezii pentru a trăi povestea Femeii Uluitoare, Inteligente şi Fierbinţi.
Eşti frumoasă atunci când renunţi la control şi-i permiţi inimii tale complet dăruite să se deschidă ca un ocean, pasională şi profundă.
Eşti frumoasă atunci când nu mai simţi nevoia să fii iubită, pentru că în fiecare secundă, fiecare celulă a corpului tău se împărtăşeşte din prea-plinul iubirii. Atunci când singura ta raţiune de a iubi este aceea de a oferi fără a dori sa primesti nimic în schimb. Eşti frumoasă atunci când nu iubeşti ca o cerşetoare, ci iubeşti ca o împărăteasă.
Eşti frumoasă…
Sufletul meu are să îţi spună ceva...s-ar putea ca, din cele ce urmează, să rezonezi cu anumite lucruri...iar pe celelalte, te rog, lasă-le să treacă pur şi simplu pe lângă tine...
Nu am crezut în tine, te-am trădat de zeci de ori şi poate te voi mai trăda, dar îţi jur că niciodată nu vei cunoaşte marea mea trădare!
Am ştiut că mă iubeşti, chiar dacă nu te-am simţit lângă mine...
Ştiu că mă ajuţi chiar dacă nu răspunzi chemării mele...
Am spus altora cuvintele pe care aş vrut să ţi le spun ţie… m-am jucat cu ei jocurile pe care le-aş fi jucat cu tine...le-am dăruit tuturor ceea ce aş fi vrut să-ţi dăruiesc numai ţie...le-am dat inima mea aşa cum aş fi vrut să ţi-o dau numai ţie...
...mi-am schimbat viaţa dorind să fiu ca tine...m-am purificat ca să mă accepţi în preajma ta...
...am scris cuvinte pe care aş fi vrut ca numai tu să le citeşti şi le-am dăruit lumii întregi...am strigat altora cuvintele pe care aş fi vrut să ţi le şoptesc numai ţie...
În fiecare zi am exersat prezenţa ca să te pot simţi...am făcut linişte în mine ca să te pot auzi...am stat cu ochii închişi ca să te pot vedea...
Te-am căutat şi m-am găsit pe mine.
M-am uitat în oglindă şi mi-am văzut aripile. Şi am zâmbit.
Acum ştiu că pot, cu toată încrederea în tine şi în mine, să spun lumii întregi: TE IUBESC!
Cum e să fii Prinţesa Dorinţă care la lumina zilei se transformă într-o căprioară albă? Sau poate o căprioară albă care în timpul nopţii se transformă în Prinţesa Dorinţă?
Oare există un Prinţ Războinic care, după ce te răneşte de mai multe ori, renunţă la vânătoare şi ţi se dedică, plin de dragoste?
Eh, basme!
Da, este o poveste prea puţin cunoscută, “Căprioara albă”, scrisă de Marie-Catherine Le Jumel de Barneville, apărută în cartea “Basme alese”, Editura Mediamorphosis, Bucureşti, 2009, şi care, am motive să cred că este inspirată din mitologia anglo-saxonă.
“Oare va trebui să fiu mereu Căprioară în timpul zilei şi să îl văd cum îşi îndreaptă arcul spre mine, fără să fiu în stare să-i vorbesc?”…Prinţesa Dorinţă ştia că el este ursitul ei, dar el nu ştia…Oare cât vor mai juca jocul acesta?
Vi s-a întâmplat vreodată să realizaţi că povestea vieţii voastre seamănă cu…o poveste?
Cu unul din basmele copilăriei? Câţi dintre voi sunteţi Cenuşăreasa şi prinţul său, Frumoasa şi Bestia, Frumoasa Adormită şi al său ursit?
Care credeţi că este motivul pentru care aceste poveşti supravieţuiesc şi continuă să se răspândească din vremuri imemoriale?
Ştiaţi că pe vremuri, basmele nu erau destinate copiilor ci…adulţilor? Ele erau rostite de înţelepţii comunităţii în grupuri de dezvoltare personală în jurul focului, seara, în taină, sau la şezători…
Basmele, legendele, miturile reproduc ceea ce Carl Gustav Jung numea arhetipuri, sau modele aflate în inconştientul colectiv al omenirii sau al unei comunităţi anume şi care îi influenţează pe membrii acesteia, dictându-le comportamentul într-o anume situaţie. Există arhetipuri care îi influenţează la nivel inconştient pe toţi oamenii (cum ar fi cel cuprins în mitul sacrificiului cosmogonic şi care se leagă de instinctul sexual) şi arhetipuri care influenţează doar anumite categorii de persoane. Adică există grupuri de persoane care sunt Frumoasa şi Bestia, altele care sunt Prinţesa Dorinţă şi Prinţul Războinic, etc.
Semnificaţiile acestor scenarii de viaţă sunt profunde dacă intrii în interiorul lor (adică, mai precis, al tău) şi le analizezi.
E important de ştiut faptul că ele reprezintă de fapt nişte programe, nişte scenarii cu care am fost programaţi, şi că noi suntem mult mai mult decât atât. Nu ştiu sigur dacă putem să reprogramăm genul acesta de scenariu, dar cu siguranţă putem face câteva lucruri:
1. Folosiţi-vă intuiţia pentru a identifica cărui scenariu se potriveşte viaţa sau părţi din viaţa voastră (pot fi mai multe scenarii, în funcţie de rolurile pe care le jucaţi în societate sau le-aţi jucat în perioade diferite);
2. Citiţi cu atenţie povestea, legenda, mitul respectiv (o variantă cât mai aproape de cea originală) - fiecare cuvânt este revelator;
3. Cu siguranţă veţi identifica pasaje pe care veţi recunoaşte că le-aţi traversat deja şi pasaje care reprezintă chiar piesa de puzzle care vă lipsea;
4. Dacă nu reuşiţi să vă identificaţi cu nici un scenariu, probabil că încă nu aţi săpat suficient de adânc – poate este o poveste prea puţin cunoscută, de care nici n-aţi auzit. Într-o stare de relaxare profundă, povestiţi-vă viaţa ca şi cum ar fi un basm, puneţi nume de poveste personajelor, transfiguraţi evenimentele care v-au marcat în întâmplări fantastice. Înregistraţi-vă sau scrieţi-le pe hârtie. Este imposibil ca după un timp să nu vă întâlniţi, ca din întâmplare, cu basmul, mitul sau legenda care vă reprezintă. Succes!
Vă mulţumesc mult pentru tot ceea ce faceţi pentru mine! Sunteţi mentorul meu, omul de care am nevoie să urc acolo unde vreau eu să ajung. Omul care nu mă critică, ci doar mă motivează… nu mă ceartă, îmi explică…nu mă judecă, mă cunoaşte…nu mă expune celorlalţi ci ştie să mă asculte…nu îmi predă, ci mă învaţă…nu mă jigneşte, ci mă emoţionează...omul care ştie să scoată "bunul" din mine…mulţumesc că existaţi! (Mihai Petre)
V-am găsit, găsindu-mă. (Nicoleta Rădulescu)
Îmi sunt foarte utile aceste seminarii, deoarece descopăr multe lucruri plăcute, relaxare, învăţ să accesez potenţialul din mine, bucurându-mă de un mentor deosebit de plăcut. (Alexandrina Rodica Zarzără)
Pentru mine, acest curs reprezintă o oază de linişte şi relaxare. Îmi arată că oamenii pot fi buni şi sunt în stare să dăruiască şi altora o fărâmă din sufletul lor bun. Îmi arată că nu sunt singură şi că energiile cumulate pot face minuni. (Mihaela Nicolaos)
Las totul la o parte şi vin la curs!
Mă întâlnesc cu plăcere cu grupul, facem lucruri deosebite împreună, suntem trimise/primite pe aripi de "înger" într-o lume a simţirii şi a trăirilor şi a gândurilor frumoase şi constructive. Învăţăm fără să ne dăm seama, pentru că învăţămintele ies din noi, vin din necunoscut spre cunoscut, ies la iveală şi cresc mai frumos în grup, orientate, îndrumate cu dragoste şi pricepere. (Graţia Toma)
„Călătoria Vindecării” are la bază ideea că bolnavul de cancer este o fiinţă minunată, provocată într-un mod foarte puternic spre creştere, autorealizare, înălţare spirituală. În funcţie de cât de responsabil se angajează bolnavul în acest demers vor fi şi rezultatele pe care le va obţine. Provocarea este foarte intensă, sabia are două tăişuri: poţi ajunge maestru spiritual, dacă conştientizezi că ai o misiune în acest sens şi ţi-o asumi cu responsabilitate (cazul lui Jasmuheen, cea care se hraneşte cu prana sau a Viannei Stibal, creatoarea sistemului Theta Healing) sau poţi muri în cele mai mari chinuri şi dureri. Între aceste două extreme se află marea masă de oameni care, fie reuşesc să se vindece, ducând o viaţă fericită şi împlinită, fie „o duc pe picioare”, învăţând încet-încet câte o lecţie, prin suferinţă sau în mod conştient. În orice caz, boala are un uriaş potenţial transformator, nimeni nu rămâne la fel după o astfel de experienţă.
„Călătoria Vindecării” susţine ideea unei lumi în care oamenii îşi asumă cu responsabilitate procesul transformării lor; sunt informaţi, sprijiniţi de ceilalţi să facă acest lucru. Prin acest proces se creează conexiuni între suflete şi canale prin care Iubirea universală să se reverse pe Pământ.
MISIUNE ŞI PRINCIPII:
„Călătoria Vindecării” şi-a asumat misiunea de a însoţi aceste fiinţe minunate în drumul lor de transformare. Misiunea de a informa, de a ajuta să conştientizeze, de a încuraja şi alina, de a construi un cadru în care fiecare suflet aflat în proces de vindecare să se poată simţi liber şi în siguranţă să se deschidă, să se cunoască, să se conecteze cu partea lui cea mai profundă...să înţeleagă şi să accepte provocările la care este supus, participând activ la propria transformare.
De a crea un spaţiu în care Inimile rănite să se exprime, să se recunoască şi să se conecteze cu alte Inimi prin compasiune.
„Călătoria Vindecării” îşi doreşte să fie un loc în care oamenii să se simtă Acasă, să se simtă acceptaţi şi iubiţi aşa cum sunt, să simtă pacea şi relaxarea atât de mult dorite. Un loc în care pot să plângă, să râdă, să se joace, să danseze, regăsind bucuria de a trăi.
„Călătoria Vindecării” este un proces, o curgere, un drum de parcurs...cu suişuri şi coborâşuri, cu soare şi furtună...în care învăţăm că toate fac parte din procesul vieţii şi au o înţelepciune a lor.
Este un drum pe care oamenii învaţă să şi-l asume responsabil. Ea nu este un spaţiu în care bolnavii vin să-şi plângă de milă, să găsească un loc călduţ unde să se refugieze şi care să îi ascundă de un proces prea dureros. Ea nu încurajează fuga, evitarea judecăţii şi luării deciziei proprii şi transferul responsabilităţii pe umerii facilitatorului, medicului, familiei sau grupului. Nimeni nu te poate salva şi nimeni altcineva în afară de tine nu poate sta la cârma propriului vehicul cu care alegi să faci această călătorie.
Dacă ţi-l vei asuma conştient, „Călătoria Vindecării” este un drum în care vei experimenta starea de Deschidere a Inimii şi puterea vindecătoare a Iubirii.
CE OFERĂ ACEST PROGRAM
·Informare, conştientizare a bolnavilor cu privire la sensul bolii, mesajele ei şi atitudinea şi comportamentul optim în această situaţie
·Ajutor pentru identificarea resurselor (psihice şi fizice) necesare pentru vindecare
·Motivaţie, suport psihologic, încurajare pentru a continua lupta cu boala
·Facilitarea procesului de auto-cunoaştere şi de contact cu partea lor cea mai profundă
·Instrumente eficiente pentru managementul stresului şi al durerii
·Posibilitatea de împărtăşire şi de conectare cu oameni aflaţi în aceeaşi situaţie, de apartenenţă la o comunitate în care pot contribui cu propriile resurse, cu propria experienta, compasiune si iubire, găsindu-şi astfel un scop mai înalt.
[…] printre simptomele prezentate de tânără se numără faptul că are vedenii, „îl vede aievea” pe iubitul ei, ceea ce este echivalent cu prezenţa fantasmei. În psihanaliză, aceasta este definită ca fiind un „scenariu imaginar în care subiectul este prezent şi care simbolizează, într-o manieră mai mult sau mai puţin deformată de procesele de apărare, împlinirea unei dorinţe şi, în ultimă instanţă, a unei dorinţe inconştiente” (Laplanche, Jean, Pontalis, J.-B., Vocabularul psihanalizei, Bucureşti, Humanitas, 1994, p.154). Fantasma se prezintă în modalităţi diverse: fantasme conştiente sau vise diurne, fantasme inconştiente, fantasme originare. Funcţia primară a fantasmei ar fi, după Freud, „punerea în scenă a dorinţei, punere în scenă în care interdicţia este prezentă totdeauna în chiar poziţia dorinţei” (idem). Fata care „îl vede aievea” pe iubitul ei trăieşte de fapt o stare prin care reuşeşte să anuleze o interdicţie: „mai pretutindeni se crede că zburătorul se face din dragostea cu piedici dintre doi, - un flăcău şi o fată, dintr-un bărbat ş-o nevastă. Este uneori chiar fata care nu se poate altfel apropia de ibovnicul ei, sau însuşi bărbatul care nu se poate altfel alătura de draga lui” (Pamfile, Tudor, Mitologie românească, All, Bucureşti, 1997, p.216).
Comportamentul tânărului deziluzionat transformat în Zburător reflectă o ipoteză argumentată de Freud în cadrul teoriei sale psihanalitice: în momentul când apare o interdicţie privind obiectul dragostei noastre (interdicţie care poate veni din exterior sau poate să ţină de însăşi voinţa noastră - autointerdicţie), dragostea pe care i-am purtat-o acelei persoane se transformă în ură. […]
Într-adevăr, în credinţele privitoare la Zburător, pasiunea erotică este strâns împletită cu agresivitatea, astfel încât putem constata că traumele fizice şi psihice la care este supusă tânăra fată sunt mai degrabă expresia urii decât a dragostei […].
"Este singura lucrare din literatura românească de specialitate dedicată reprezentărilor mitice ale anormalităţii fizice, psihice, comportamentale. [...] Maniera integratoare de abordare a reprezentărilor anormalităţii face posibilă înţelegerea profundă a rolului şi sensului acestora, demonstrând originalitatea şi rigurozitatea demersului ştiinţific al autoarei." (Prof. univ. dr. Ion Ghinoiu)
