femeie luminoasa

Femeie luminoasa ca sesurile-n toamna,
da-mi gâtul tau, cuib moale cu paseri de azur,
da-mi mânele, mai pure ca pietrele din râuri -
femeie cu gândirea ca un polen netrebnic
si carnea ca oricare gândire mai zamoasa.

Femeie, pamânt negru, te vreau si te iubesc,
as vrea sa-l ar, sa-l seman, sa-l secer si sa-l macin,
pamânt proaspat în care dormira toti ai mei,
pamânt tânar în care mi-i tânara chemarea,
pamântul unde-n urma vreau sa adorm si eu.

Si vreau - în ciuda celui ce seamana-n desert
nisip si foc, cu umbra la brâu si soare-n ceafa -
grauntelui lumina sa-i daruiesc si apa;
as vrea sa-l ar, sa-l seaman, sa-l secer si sa-l macin
si-as vrea s-adorm cu grâul cel bun la capatâi,
pamânt, matrice data din ziua cea dintâi,
în care ma asteapta, ca-ntr-o oglinda, chipul.

B. Fundoianu