calatoria eroului - descoperirea si implinirea menirii in viata

PARTEA I – MENIREA

“Fiecare om are o menire de implinit. Daca uiti toate celelalte lucruri, dar stii asta, stii totul. Insa daca stii orice altceva si uiti asta, nu stii nimic si vei fi trait in zadar.” (Rumi)

În adâncul fiinţei noastre, fiecare dintre noi purtam amintirea a ceea ce reprezintă menirea vieţii noastre. Chiar daca nu am descoperit-o inca constient, sufletul nostru o cunoaste pentru ca el este cel ce a decis, inainte de intruparea pe planeta Pamant, care va fi aceasta.

      Viata pe Pamant, societatea, oamenii ne-au creat un anume mod de a gândi, simţi, acţiona, făcându-ne astfel să uităm care-i scopul venirii noastre aici. Ne simtim deconectati, neimpliniti, nici macar recompensele exterioare nu ne mai pot umple golul interior, simtim ca ceva esential ne scapa, am pierdut pe parcursul vietii, am uitat. 

       Insa sufletul nu uita…De fiecare data cand facem, chiar si accidental, acel lucru care tine de menirea noastra, simtim acea bucurie inconfundabila a reintalnirii cu sufletul nostru, cu Iubirea, cu Dumnezeu. Acesta este, de fapt si criteriul esential dupa care recunoastem drumul propriu: starea de bucurie, entuziasm, iubire, inspiratie, creativitate pe care ne-o provoaca. Jerry Gillies spunea : “Vei recunoaste propria-ti cale imediat ce ai pasit pe ea, pentru ca dintr-o data vei dispune de toata energia si inspiratia de care ai nevoie.”

         Fiecare dintre noi, oamenii, avem menirea de a descoperi cine suntem în esenţă şi de a atinge scopul ultim acela al realizarii sinelui, iluminarii, eliberarii sau mantuirii cum mai este ea numita. În afara acestei meniri mai cuprinzătoare, mai avem şi o menire personală. De obicei, menirea personală are legătură cu acele daruri, calităţi,  aptitudini, talente ale noastre unice pe care ni le punem în valoare, le exprimăm prin împlinirea menirii. Altfel, nu facem altceva decat “sa ne ingropam talantii” (talentele) iar consecintele sunt devastatoare pentru viata, sanatatea, echilibrul nostru emotional, pentru evolutia noastra spirituala.

         Dar implinirea menirii nu se rezuma doar la exprimarea talentelor; scopul este acela de a ne dezvolta noi si noi calitati pe parcursul drumului, pentru a ajunge la acel nivel spiritual pe care sufletul si l-a propus la incarnare. Asadar, fiti deschisi spre a invata si a va transforma!

Atunci când ne descoperim chemarea şi începem să o manifestăm, vom constata că se intensifică sentimentul de evoluţie, dăruire, mişcare, care ne vor împlini şi vor îndepărta senzaţia de teamă. S-a constatat, de asemenea, că bolile îşi au rădăcinile în faptul că drumul pe care-l urmăm este greşit. Boala în sine este un semn că nu suntem pe drumul cel bun. De asemenea, depresia, anxietatea, dependenţele, obsesiile, complexele de inferioritate, lipsa de respect de sine – toate acestea apar datorita faptului că nu ne concentrăm asupra menirii. Este ca si cum am deviat de la drumul luminos, unde suntem conectati direct la sursa de energie (a sufletului nostru si a lui Dumnezeu), si am luat-o pe o carare laturalnica, iar pe masura ce ne departam de lumina, orbecaim din ce in ce mai mult in intuneric, secatuiti de energie, debusolati, infricosati, epuizati.

Nu este suficient doar sa stim care este menirea noastra. Unii oameni intuiesc care este rostul lor în viată, însă le e teamă să avanseze, fiind speriaţi de  eşec, de parerea celorlalti, de a nu fi suficient de buni sau de a nu fi ridicoli. Dupa descoperirea menirii urmeaza o adevarata “Calatorie a eroului” (descrisa de antropologul Joseph Campbell) pentru a o putea manifesta si a culege roadele, calatoria insesi fiind cea care ne va dezvolta si mai mult darurile si abilitatile, ne va ajuta sa ne invatam lectiile spirituale si ne va apropia si mai mult de scopul ultim al evolutiei spirituale, de Dumnezeu.

Asadar, se poate observa ca miza descoperiri si manifestarii menirii in viata este una foarte mare, esentiala, si subordoneaza toate celelalte scopuri minore in raport cu aceasta: bani, statut, relatii sociale, sanatate – de fapt, toate acestea se vor alinia in spatele acesteia si vor fi influentate pozitiv pe masura ce ne vom manifesta potentialul in lume.

In lucrarea "Ce rost am? Descopera si implineste-ti menirea vietii", Aimen Klimmeron arata cateva conditii pe care menirea trebuie sa le indeplineasca: 

- In primul rand, ea implica realizari concrete. Conditii: sa fie util, sa fie valoros, sa incorporeze un element de noutate – sa faca apel la creativitatea individului;

- In al doilea rand, menirea nu este un destin “pre-destinat”, ci doar prefigurat – noi avem posibilitatea sa nu ne indeplinim menirea, cu consecintele de rigoare;

- Odata ce ai pornit pe drumul tau, ai acces la toate resursele necesare (persoane, sincronicitati etc.);

- Credinta este cheia fundamentala. Orice tentatie vine prin insinuarea indoielii; asadar, atentie la gandirea negativa!

 Cum iti descoperi menirea?

Prin observare, introspectie si sinceritate maxima fata de tine insuti.

In primul rand, trebuie stiut ca raspunsul la intrebarea: "care este menirea mea?" nu este unul definitiv - menirea este un proces dinamic, in continua transformare. Ceea ce ne implinea pana ieri (pentru ca asta ne ajuta sa evoluam), astazi poate sa nu ne mai satisfaca pentru ca suntem provocati sa trecem la urmatoarea etapa de evolutie, in care sa invatam noi abilitati, ne-am incheiat lectiile de la nivelul precedent.

Atitudinea pe care trebuie sa o ai atunci cand iti adresezi intrebarile privind menirea ta, ar trebui sa fie cea a exploratorului sau a copilului care se joaca – curiozitate  (sa pornesti de la ideea ce nu stii nimic dar esti foarte curios sa afli), deschidere, libertate, curaj (lipsa temerilor).

Lista de intrebari orientative:

•   Daca as stii sigur ca nu am cum sa dau gres, ce as face?
•  Ce lucruri necesare si utile le pot oferi oamenilor?
•  Care este acel lucru pe care l-as face chiar si gratis?

PARTEA A II-A – CALATORIA EROULUI

 “Calatoria eroului” (numit si monomit) este un concept descris de antropologul Joseph Campbell in lucrarea sa “Eroul cu o mie de fete” (1949). El se refera la un model de narațiune în povestiri, mituri, texte religioase și in dezvoltarea psihologică si descrie aventura tipica a unui erou care se aventurează dincolo de lumea obișnuită, urmandu-si chemarea interioara într-o lume supranaturala; acolo se află forțele fabuloase și este câștigată o victorie decisivă; gaseste comoara, salveaza printesa, se casatoreste cu ea si se intoarce cu darurile in comunitate pentru a o ajuta sa progreseze.

Gândirea lui Campbell merge în paralel cu teoria „arhetipurilor” a lui Carl G.Jung. Personajele care apar in „Calatoria eroului”, cum ar fi tanarul erou, bătrânul înțelept, barbatul sau femeia care se metamorfozeaza sau antagonistul (umbra) sunt identice cu arhetipurile minții umane, așa cum sunt ele revelate în vise. De aceea, astfel de povesti sunt modele reale ale povestilor de viata umane (scenarii arhetipale), hărți reale ale psihicului. Astfel, „Calatoria eroului” este un instrument foarte bun pentru a intelege unde te afli intr-un anumit moment in calatorie; este o importanta cheie de intelegere a vieții, iar constientizarea oferita de aceasta are darul de a schimba oamenii, experientele lor.

Campbell și alți savanți, cum ar fi Erich Neumann, descriu povestirile despre Gautama Buddha, Moise și Hristos în termenii monomitului.

Modelul este urmat îndeaproape în multe narațiuni spirituale ale lumii, în șamanism, rituri de inițiere, religiile misterelor (coborâre la lumea „de jos”), și în mitologiile sistemelor religioase sau spirituale majore ale lumii, inclusiv poveștile despre Gautama Buddha, Moise sau Isus.

Aceasta “Calatorie a eroului” este in primul rand o calatorie interioara; practic transformarea personala este cea care duce la transformarea lumii. In aceasta calatorie, eroul afla cine este: eroul si zeul suprem, cautatorul si cel gasit, sunt totuna.  Marea fapta a eroului este sa ajunga sa cunoasca acest adevar si sa-l faca cunoscut lumii.

Etapele “Calatoriei eroului”, asa cum sunt ele descrise de J. Campbell, sunt:

I Separarea

     1.     Chemarea la aventura sau semnele vocatiei eroului

     2.     Refuzul chemarii

     3.     Ajutorul supranatural – ajutoare neasteptate

     4.     Trecerea primului prag

     5.     Burta balenei sau trecerea in taramul noptii

II Initierea (incercarile si victoriile initierii) - lectiile

1.     Drumul incercarilor sau aspectele periculoase ale zeilor

2.     Intalnirea cu Zeita (Magna Mater) sau extazul regasit al copilariei

3.     Femeia ca ispita, intelegerea si agonia lui Oedip

4.     Reconcilierea cu Tatal

5.     Apoteoza

6.     Recompensa finala

III Intoarcerea si reintegrarea in societate – circulatia continua in lume a energiei spirituale 

                                    1. Refuzul intoarcerii sau lumea renegata 
               2.    Zgorul magic

                    3.     Salvarea din exterior

                    4.     Trecerea pragului de intoarcere 
               5.     Maestrul celor doua lumi 
               6.    Libertatea de a trai

I Separarea

1.     Chemarea la aventura sau semnele vocatiei eroului

 

            Aceasta chemare este auzita de cel in cauza (cel care este “chemat” sa faca un lucru, spre deosebire de “toti nechematii”, cei care fac un lucru desi nu este menirea lor) atunci cand are maturitatea necesara si atunci cand contextul e favorabil.

Chemarea are loc atunci cand vechile concepte, idealuri, nu mai sunt potrivite si este momentul transformarii.

Apar o serie de semne, la inceput vagi, apoi din ce in ce mai vizibile, pana nu vor mai putea fi ignorate (de exemplu, ti se ofera o oportunitate, esti indemnat sau, din contra, la actualul job lucrurile nu merg prea bine, pana ajungi sa fii dat afara daca nu ai fost atent din timp la semne).

LECTIA: Atentia in prezent

INTREBARE: Simt vreo chemare (sau am simtit)? Care sunt semnele? Lasati intuitia sa va ghideze.

2. Refuzul chemarii – converteste chemarea in negativul ei. 

Personajul, incatusat de plictis, munca grea sau de “cultura” pierde puterea de a actiona hotarat si devine o victima care trebuie salvata – viata ii pare astfel lipsita de sens. Indiferent ce va construi din aceasta stare, va fi o constructie a mortii.

Refuzul chemarii este refuzul renuntarii la propriile interese (de fapt la propriile suferinte, nevoi, povesti si scenarii care ne tin incatusati), refuzul de a lasa orice si a ne pune in slujba celorlalti.

Cei care refuza chemarea apar in povesti ca fiind “impietriti” (transformati in stane de piatra), cu alte cuvinte blocati in evolutia spirituala. Unele victime raman fermecate pentru totdeauna, altele pot fi salvate (fete salvate de printi) prin puterea iubirii. Asadar, nu toti cei care ezita sunt pierduti – dupa aceea poate sa urmeze o revelatie.

In aceasta etapa, eroul se confruntă cu cea mai mare dintre toate temerile - teama de necunoscut.

Reticenta lui poate fi dintr-un sentiment al datoriei sau al obligației fata de o circumstanta prezenta, din frica, insecuritate, un sentiment de inadecvare („nu sunt suficient de bun”), sau alte motive care lucrează pentru a menține persoana în circumstanțele sale curente.

Si astfel, personajul se transforma din erou in victima care ea insasi are nevoie sa fie salvata.

LECTIA: Depasirea egoismului (a-ti muta atentia de la “ce ai nevoie”, “ce-ti lipseste” la “ceea ce poti darui”)

INTREBARE: Care este starea mea dominanta? Sunt in “lipsa”, in “nevoie”, am nevoie sa fiu ajutat sau sunt in postura de a-i ajuta pe ceilalti?

3. Ajutorul supranatural (providential)

 Acesta poate fi un ghid, un invatator, un mentor, poate un prieten care iti da o informatie sau o oportunitate care ti se iveste. El exprima intotdeauna puterea protectoare si benefica a destinului si iti arata ca trebuie doar sa ai incredere, stiind ca cineva, mai sus de tine, are tot interesul ca tu sa reusesti si te sustine, esti doar un instrument in mana providentei divine. “Ma simt”, spunea Napoleon la inceputul campaniei sale din Rusia, “purtat catre un final pe care nu-l cunosc. Indata ce-l voi atinge, voi deveni inutil, un singur atom va fi suficient pentru a ma spulbera. Pana atunci, nici o forta umana nu poate sa faca nimic impotriva mea.”

LECTIA: Incredere

INTREBARE: Cine sunt ajutoarele “supranaturale” (providentiale) din viata mea?

4. Trecerea primului prag – Asumarea

La acest nivel ne confruntam cu Gardienii pragului, cei care delimiteaza sfera de actiune a eroului - dincolo este intunericul, necunoscutul si pericolul.

Totusi, numai daca avem curajul sa ne aventuram dincolo de zona de confort vom trece intr-o noua zona a experientei.

Atentie la ispitele care apar la acest nivel – va trebui sa manifestam prudenta (sa ne asumam riscuri calculate) si, de asemenea, nu trebuie sa ne bazam doar pe puterile noastre fizice si empirice, ci si pe cele spirituale.

LECTIA: Asumarea responsabilitatii

INTREBARE: Care sunt gardienii care imi delimiteaza zona de confort? Ce mi-e frica sa incerc, nou?

5. Burta balenei  – renastere.

In aceasta etapa, eroul ajunge intr-un loc periculos, de multe ori un subteran adânc, în cazul în care obiectul căutarii este ascuns. „Pestera in care iti este frica sa intri ascunde comoara ta cea mai pretioasa” – este locul unde trebuie sa se confrunte cu temerile lui cele mai adanci și să le depășească.

Este vorba de fapt de plonjarea in interior, in adancurile inconstientului, pentru a renaste, pentru a se transforma.

Trecerea si intoarcerea eroului din burta balenei demonstreaza ca in ciuda tuturor contrariilor lumii fenomenale, Necreatul-Imperisabilul ramane si nu ai de ce te teme.

LECTIA: Curaj

INTREBARE:  Poti identifica un astfel de moment viata ta? Care este frica ta cea mai mare?

II INITIEREA

1.     Drumul incercarilor - studiu, incercari, teste, aliati si inamici (puncte forte, puncte slabe)

Avem parte de incercari, teste, apar personaje care ofera invatatura, care ne invata niste lectii – putem intrevede cheia pentru ce avem de facut pentru a ne salva. Lectia este aceea a acceptarii, impacarii. Daca vom respinge acel lucru, exact ca in poveste, in locul capului taiat al balaurului, vor aparea doua, in loc de cele doua, vor aparea patru, s.a.m.d.

“Eroul isi descopera si asimileaza opusul (partea din sine de care nu era constient), inghitindu-l sau fiind inghitit. Sistemele de aparare incep sa cada unul cate unul, iar eroul trebuie sa lase la o parte mandria, virtutea, frumusetea, viata si trebuie sa plece sau sa se supuna in fata a ceea ce este absolut intolerabil. Atunci descopera ca el si opusul sau nu sunt creaturi diferite, ci sunt, de fapt, parte din acelasi trup.” (J. Campbell)

In tot acest timp vor exista o multime de victorii preliminare, momente efemere de extaz si intrezariri ale taramului visat.

LECTIA: Impacare

INTREBARE: Cu care situatie din prezent simt o presiune sa ma impac? Cu ce nu sunt impacat?

2.      Intalnirea cu Zeita

Ea este modelul de frumusete desavarsita, intruchiparea perfectiunii, asigurarea pe care sufletul o are ca, la finalul exilului sau, fericirea pe care a cunoscut-o candva va reveni: ea este “mama cea buna”, cea care aduce liniste si hraneste – frumoasa si tanara – pe care am cunoscut-o, si chiar iubit-o in trecutul cel mai indepartat. Aceasta fericire paradisiaca este fericirea bebelusului atunci cand se simte una cu mama lui si una cu tot universul, inainte sa aiba prima data sentimentul separarii, este acea fericire la care aspiram sa ne intoarcem si, nu intamplator, printr-o uniune amoroasa perfecta si totala.

Dar pe langa “mama cea buna”, exista si “mama cea rea”: (1) mama absenta, nedisponibila, cea impotriva careia ne manifestam toate fanteziile agresive si de a carei contra-agresiune ne temem; (2) mama care limiteaza, care interzice sau care pedepseste; (3) mama dorita si interzisa (complexul Oedip), a carei prezenta este o ispita pe calea dorintei periculoase (complexul castrarii).

Pentru a putea gasi marea iubire (nu iubirile banale si pline de suferinta pe care le are toata lumea) este necesara vindecarea si echilibrarea relatiei cu mama, iertarea ei si iubirea ei neconditionata. Trebuie sa fim atenti pentru ca ne-iertare este si atunci cand ii perpetuam tiparele de comportament (pe care nu le acceptam la noi insine sau, mai rau, le ascundem “rationalizandu-le” – gasind un motiv suficient de bun pentru care este bine sa avem acel tipar).

“Zeita reprezinta viata, dar si moartea. Eroul trebuie sa depaseasca stadiul infantil in care mama e “buna” si sa accepte ambele aspecte. (Kali-distrugatoare a egoului polarizat). Eroul trebuie sa fie pregatit pentru a o vedea fara nuantele umane normale (anume, infantile) ale dorintei, surprizei, fricii.” (J. Campbell)

Urmatoarea poveste irlandeza este foarte reprezentativa pentru aceasta idee: cinci frati s-au dus sa caute apa in padure si au dat peste o fantana pazita de o baba urata si dezgustatoare, care a fost de acord sa-i lase sa ia apa doar daca o saruta pe obraz. Patru dintre ei au refuzat, al cincilea a sarutat-o si a si imbratisat-o, la care baba se transforma intr-o fata neasemuit de frumoasa. “Cine esti?” intreba el. “Legea suverana”, raspunse ea.

Apoi ii zise: ”Fie ca regatul si puterea suprema sa fie ale tale si ale copiilor tai pentru totdeauna. Si la fel cum la inceput tu m-ai vazut urata, animalica si dezgustatoare – iar la final, frumoasa, la fel este si legea suverana: caci ea nu poate fi castigata fara batalii, fara lupte aprigi, dar la final el, cel care este rege, dezvaluie orice ar fi, ca atragator si frumos.”

Asadar Zeita poate fi slujita si inteleasa cum se cuvine nu manat de dorintele animalice sau de reticenta mofturoasa ale celorlalti frati, ci de o “inima blanda” (ca cea a eroului) – iubire si compasiune. 

 Daca eroina este o femeie, ea este cea care trebuie sa aiba acele calitati (frumusete interioara si exterioara, aspiratia, dorul ei catre cel iubit, capacitate imensa de a iubi) pentru a putea fi aleasa de un astfel de erou.

LECTIA: Iertarea mamei

INTREBARE: Care este acel lucru pentru care o judec pe mama mea? Ce as putea sa iert?

3.     Femeia ca ispita - ispite materiale sau care tin de placere, care il tenteaza pe erou sa renunte la cautare

      “Se intampla - spune Campbell - sa survina un moment de repulsie: viata, actele vietii, organele vietii, femeia in special ca simbol major al vietii, devin intolerabile sufletului pur, sufletului atat de pur.” 

      De fapt, in aceasta etapa trebuie sa depasim distinctia pur-impur si aparentul conflict intre material si spiritual, in virtutea caruia judecam tot ce consideram intolerabil.

 

LECTIA: A trece dincolo de distinctia pur-impur

INTREBARE: Ce judec in momentul de fata ca fiind impur la mine, la ceilalti oameni, in societate?

4.     Reconcilierea cu Tatal

Acesta este punctul central al călătoriei.

In povestiri, Tatal (regele, imparatul) este cel care il supune pe erou la o serie de teste. El ne reflecta aspectul intunecat al Tatalui si in acelasi timp reprezinta justitia divina, pentru ca furia Tatalui este vazuta ca un fel de pedeapsa pentru greselile noastre, ne scoate in evidenta vina personala, sentimentul de a fi gresit.

Aspectul intunecat este un reflex al propriului ego, influentat de perioada copilariei, cand inevitabil faceam lucrurile imperfect si eram criticati, corijati, pedepsiti. Cel care nu si-a integrat si vindecat acest aspect va ramane cufundat si la maturitate in sentimentul pacatului.

Minciuna pe care ne-o spunem si care ne mentine la acest nivel este aceea ca am avea nevoie de vinovatie, pentru ca altfel vom face lucruri rele. Nimic mai fals! Trebuie sa facem aici o distinctie intre actiune si emotie: avem nevoie, de fapt, sa stim ce este bine si ce este rau si sa alegem in mod constient binele si nu de aspectul puternic emotional,  sentimentul in sine de vinovatie, care nu face decat sa ne coboare energetic si vibrational, sa ne blocheze in neputinta si, mai mult, sa determine exact opusul: in loc sa alegem binele, inconstient vom perpetua acelasi comportament gresit datorita emotiei vinovatiei care ne va tine conectati energetic de greseala pe care nu ne-am iertat-o. Numai iertarea este cea care ne va elibera si ne va asigura ca vom face lucrurile corect.

Dar Tatal are si un aspect luminos, atunci cand se identifica cu  harul, mila, gratia divina. Eroul trebuie să depaseasca perceptia de Tata (Dumnezeu) pedepsitor, aibă credinta ca Tatăl este milostiv si plin de compasiune.

Acesta este si momentul cand eroul descopera, in plin proces dureros de testare - si distrugere a ego-ului de fapt - figura protectoare feminina (Mama), prin a carei magie (talismane sau capacitate de mediere) el este protejat…” doar pentru a realiza intr-un final ca tatal si mama se reflecta unul in celalalt si sunt, in esenta, unul si acelasi.” (J. Campbell). Eroul descopera ca Tatal are si el calitati feminine, este bland, protector si plin de compasiune.

Astfel, Abandonarea propriului ego inseamna de fapt abandonarea in Dumnezeu.

Aceasta este etapa in care eroul, purificat de frica, dorinta, atasament, trece dincolo de distinctia “bine-rau”. “Problema eroului care porneste in cautarea tatalui este de a-si deschide sufletul pana la un asemenea grad de maturitate incat sa inteleaga cum tragediile dezgustatoare ale acetui vast si nemilos cosmos isi gasesc deplina justificare in maiestatea Fiintei” (J. Campbell). 

Astfel, eroul devine un canal prin care Dumnezeu actioneaza. El este cel nascut de doua ori: a devenit insusi tatal. Iar acum este, prin urmare, complet pregatit sa devina mentor, ghid spiritual (sa preia rolul Tatalui). El “preia rolul celui care initiaza, ghidul, poarta soarelui prin care cineva poate trece de la iluziile infantile ale “binelui” si “raului” la experienta maiestuoasa a legii cosmice, purificat de speranta si de frica si impacat in urma intelegerii revelatiei fiintei.” (J. Campbell).

LECTIA: Faca-se voia Ta, Doamne!

INTREBARE: Care sunt fricile, dorintele si atasamentele mele?

5.     Apoteoza - Eroul îndură calvarul suprem. – Incercarea cea mai grea - Moartea si invierea

Acesta este momentul în care eroul ajunge cel mai jos posibil. El se confruntă cu posibilitatea morții. „Este un moment critic în orice poveste, un calvar în care eroul pare să moară și să se nască din nou. Aceasta apare, de asemenea, in riturile de trecere și riturile de inițiere în frății și in societățile secrete. Inițiatul este obligat să guste experienta mortii și învierii. Niciodată nu ești mai viu decât atunci când crezi că o să mori.” (J. Campbell).

In aceasta criza centrală a aventurii sale, eroul se lupta si învinge principalul obstacol sau dușman. Lectia este aceea a detasarii de “dusman” (de ideea de “dusman”), de agresor si de a intelege ca “desi acest corp suferind, ignorant, limitat si autoprotector se poate considera amenintat de vreun altul – dusmanul – acest altul este si el Divinul” (J. Campbell)

LECTIA: “Iubeste-ti dusmanul!”, “Intoarce si celalalt obraz!”

INTREBARE: In ce situatie din viata ta actuala poti aplica acest principiu?

6.     Darul final

Toate etapele anterioare servesc pentru a pregăti și purifica persoana pentru acest pas. Si nu este vorba de ceva ce faci, ci ceea ce ti se da, prin gratie divina. Pacea interioara, iluminarea, „tineretea fara batranete si viata fara de moarte”, le primeste eroul ca un dar pentru tot efortul, calitatile, curajul, dedicarea si aspiratia de care a dat dovada pe tot parcursul drumului. In plus, dupa cum se poate observa si in fotografie, eroul abandoneaza sceptrul si coroana (insemnele puterii lumesti si ale rolurilor sociale) pentru a primi puterea spirituala (Sfantul Graal).

  III. INTOARCEREA

                  1.  Refuzul intoarcerii

Multi oameni, odata ce au atins telul, se confrunta cu dilema intoarcerii in lume cu darurile, indoiala ca oamenii ar fi receptivi la ceea ce ar avea de oferit. Chiar Gautama Buddha, după triumful său – ne spune J. Campbell - s-a indoit ca mesajul privind realizarea Sinelui ar putea fi comunicat oamenilor, ca acestia ar putea intelege; de asemenea se stie ca multi sfinți au murit (nu s-au mai intors in corpurile lor) în timp ce se aflau în extaz.

Drumul este simetric, asa cum exista un refuz al chemarii, exista si un refuz al intoarcerii. Daca initial omul prefera sa ramana in nefericirea lui si refuza sa-i ajute pe ceilalti, acum el prefera sa ramana in pacea si fericirea lui, fara sa o impartaseasca celorlalti, ceea ce face ca misiunea sa fie ratata, de asemenea, daca eroul nu se intoarce in comunitate cu elixirul, pentru a ajuta la vindecarea si la progresul ei spiritual – ceea ce l-a manat in lupta pe erou, dorinta de a-i ajuta pe ceilalti, este acum uitata.

In aceasta etapa eroul trebuie sa-si depaseasca neincrederea si teama de a nu fi ridiculizat, ignorat, batjocorit, chiar ucis si sa-si duca misiunea pana la capat.

              2.   Zborul magic

Daca trofeul este dobandit impotriva dorintei pazitorului acestuia sau daca intoarcerea nu este pe placul zeilor sau a demonilor (daca eroul nu a reușit încă să se împace cu tatăl său sau cu zeii), atunci are loc o urmarire plina de evenimente.

Fuga este incetinita de diferite minuni sau obstacole magice. O varianta populara a fugii magice este aceea in care anumite obiecte sunt lasate in urma eroului pentru a-l reprezenta pe fugar si pentru a intarzia astfel urmarirea. Obiecte magice aruncate in urma: interpretarile protectoare, principiile, simbolurile, rationalizarile. Este ca si cum eroul actioneaza anticipativ si prin proprie constientizare isi anuleaza efectele karmice (asta in cazul in care, cum spuneam, nu a reusit sa se impace cu tatal, deci nu a reusit sa se abandoneze total lui Dumnezeu).

         3. Salvarea din exterior

Va trebui ca eroul, cu elixirul sau sfaramator de ego-uri sa infrunte societatea, sa sufere socul intrebarilor si invidiilor oamenilor incapabili sa-l inteleaga.

Pentru aceasta, ii va aparea un ajutor divin din exterior (exact ca in prima parte a calatoriei).

4. Trecerea pragului de intoarcere

Intrebarea eroului, la acest nivel, este: cum sa le comunice oamenilor, care se bazeaza exclusiv pe simturi, acel mesaj provenit din vidul atotgenerator?

Aici el trebuie sa se confrunte cu frica de a pierde individualizarea personala, dar tocmai prin aceasta, prin renuntarea la sine, eroul descopera ca cele doua taramuri (cel magic, spiritual si cel banal, profan) sunt, in realitate, unul singur.

5. Stapanul (maestrul) celor doua lumi

Arta maestrului este facultatea pe care acesta o are de a traversa liber linia ce desparte lumile, de a trece de la perspectiva manifestarii temporale la cea a cauzalitatii profunde si invers, fara sa confunde principiile uneia cu principiile celeilalte.

Acest pas este, de obicei reprezentat de un erou transcendental ca Isus sau Buddha. Pentru un erou uman, aceasta poate însemna realizarea unui echilibru între material și spiritual. Persoana a devenit impacata și competenta în ambele lumi interioara și exterioara, prin renuntarea la asteptari, dorinte...

6. Libertatea de a trai

Libertatea de a trai este eliberarea de teama de moarte; a trai in prezent, nici anticipând viitorul, nici regretând trecutul.

Astfel, orice fapta va fi realizata fara atasament. Una din practicile care ne ajuta sa infaptuim asta este consacrarea lui Dumnezeu a fructelor actiunilor noastre, renuntarea la rezultate si la efectele lor, fie ca sunt pozitive, fie ca sunt negative. “Daca este nerabdator  - spune Campbell - sa obtina rezultatele faptelor sale, omul din lumea actiunii isi poate pierde centrarea in principiul eternitatii, dar asezandu-le pe acestea si pe roadele lor pe genunchii Dumnezeului cel Viu, el va fi eliberat prin acestea, ca printr-un sacrificiu, de incatusarea oceanului mortii.”

“Savarseste deci fara atasare fapta ce trebuie facuta…Incredintandu-mi toate faptele, cu mintea indreptata catre Sine, eliberandu-te de dorinte si egoism, lupta netulburat de mahnire.” (Bhagavad Gita).

       Asadar, eroul se întoarce la lumea obișnuită, dar aventura ar fi lipsita de sens dacă el n-ar aduce elixirul, comoara, sau unele lecții din lumea spirituala. Uneori sunt doar cunoștințe sau experiență, dar dacă nu se întoarce cu elixirul sau unele binefaceri pentru omenire, el este condamnat să repete aventura până când realizeaza acest lucru.